Circa 1000 de femei însărcinate se tratează de COVID-19, iar în întreaga țară rămân a fi infectați cu noul tip de coronavirus aproape 13 mii de copii: „Anul trecut cifra de copii afectați de COVID-19 era practic inexistentă. Acum, însă, și copiii sunt afectați de această tulpină britanică. Majoritatea copiilor bolnavi având vârste cuprinse între 10 și 17 ani”, a declarat premierul interimar Aureliu Ciocoi, după ședința Centrului unic de comandă a stării de urgență, transmite IPN.
Potrivit lui Aureliu Ciocoi, din fericire, în ultimele 24 de ore, niciun medic nu a fost infectat cu COVID-19, lucru care, potrivit lui, vine să confirme eficiența vaccinului.
Aureliu Ciocoi a mai spus că raioanele Taraclia, Hâncești și Florești au ieșit din zona de cod roșu de alertă privind situația epidemiologică, iar asta pentru că în ultimele zile au fost înregistrate sub 100 de cazuri la o mie de locuitori.
Până în acest moment, 89 de mii de persoane au fost vaccinate cu prima doză de ser anti-COVID-19. Din cele 180 de mii de doze AstraZeneca primite de Republica Moldova, peste 50 de mii au fost distribuite în toată țara. Restul dozelor din acest lot sunt păstrate pentru a putea fi efectuat rapelul.
Potrivit informațiilor oferite de MAI, un număr sporit de militari continuă să patruleze în Chișinău, Bălți și Strășeni. De la instituirea stării de urgență, peste 15,8 mii de agenți economici și 1,1 mii de lăcașe de cult au fost verificate, iar suma totală a amenzilor aplicate se ridică la peste 7 milioane de lei.
Premierul interimar a remarcat că polițiștii se confruntă cu dificultăți în dirijarea fluxului de îmbarcare în transportul public și atestă încălcări grave în timpul slujbelor religioase, acolo unde oamenii continuă să fie împărtășiți cu aceeași linguriță. „Mă tem că împărtășania cu aceeași lingură va duce, în următoarele zile, la creșterea numărului de cazuri de infectare cu virusul Covid-19”, a adăugat prim-ministrul interimar.
Aglomerații mari se înregistrează în zilele de vineri și sâmbătă în piețele agroalimentare și în centre comerciale. În acest sens, Aureliu Ciocoi a îndemnat administratorii să antreneze personal suplimentar în zilele respective ale săptămânii, pentru a fluidiza traficul de persoane și pentru a nu le expune riscului de îmbolnăvire.