Alianța pentru Unirea Românilor a protestat în fața Serviciului de Informații și Securitate, cerând audiență directorului SIS, Alexandr Esaulenco. Candidați pe listele AUR acuză că instituția ar încerca să scoată formațiunea din competiția electorală, transmite IPN.
Valeriu Munteanu, candidat pe listele AUR, a precizat că așteaptă explicații clare de la SIS cine i-a dat indicații de a scoate Alianța pentru Unirea Românilor din cursa electorală și de ce se teme Serviciul Informații și Securitate. Unirea cu România pentru care militează Alianța pentru Unirea Românilor este constituțiională. AUR respectă legislația Republicii Moldova, nu a încălcat-o niciodată, nu are consultanți din străinătate și nici nu are finanțare din exterior.
Vlad Bilețchi, liderul AUR de la Chișinău, cere șefei statului, Maia Sandu, să se implice în soluționarea problemei respective, întrucât SIS-ul este în subordinea instituției prezidențiale. „Dacă trebuie să fim în Parlament sau nu, vor decide cetățenii Republicii Moldova, care, peste 30 la sută dintre ei se pronunță pentru unirea cu România”, a subliniat liderul AUR de la Chișinău.
Potrivit membrilor formațiunii, faptul că AUR nu este subordonat unei structuri mafiote din Republica Moldova a panicat sistemul, care la momentul de față știe că AUR se află deja peste pragul electoral și are o creștere medie de 1% pe săptămână.
IPN a încercat să ia legătura cu Centrul comunicare și relații publice din cadrul SIS, dar nimeni nu a răspuns la telefon.