Audierile parlamentare privind frauda bancară vor avea loc săptămâna viitoare

Audierile parlamentare privind acțiunile întreprinse de autorități în vederea recuperării miliardului furat din sistemul bancar vor avea loc săptămâna viitoare. Decizia a fost luată de către Biroul permanent al Parlamentului, transmite IPN.

Biroul permanent a aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare pentru perioada 4 – 12 octombrie.  Plenul Parlamentul va discuta proiectul hotărârii cu privire la constituirea Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de imixtiunea Fundației „Dialog Deschis” și fondatoarei acesteia, Ludmila Kozlowska, în treburile interne ale Republicii Moldova și finanțării ilegale ale unor partide politice.

Pe ordinea de zi mai figurează proiectul Legii cu privire la publicitate, completări la Legea cu privire la comerțul interior, Legea concurenței, Codul penal, Codul contravențional. Deputații vor dezbate modificările și completările la Legea privind redresarea și rezoluția băncilor, Legea privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă și Legea privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Plenul Parlamentului va reexamina modificările la Codul audiovizualului și Codul muncii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.