Audierile parlamentare privind Chișinău Arena au eșuat

Audierile privind situația la complexul sportiv „Chișinău Arena”, care se regăseau pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a Parlamentului, nu au putut avea loc întrucât responsabilii care urmau să raporteze în plen sunt în autoizolare, transmite IPN.

Deputatul Alexandru Slusari, care a solicitat audierea reprezentanților Procuraturii Generale și ai Ministerului Economiei și Infrastructurii la subiectul Arenei, a insistat ca audierile să aibă loc. „La noi e așa – cum e schemă corupțională, este autoizolare. Din materialele primite, este evident că, din anul 2017, un grup format din persoane identificate, neidentificate, exponenți ai unor formațiuni politice, organe ale administrației publice locale și centrale, instituții autonome, entități juridice cu diverse forme de organizare, dar și persoane fizice, camuflând intenția reală prin activități investiționale importante în infrastructură, au pus la cale infracțiunea de delapidare a averii străine”, a declarat parlamentarul.

Potrivit lui, nu este clar dacă aparțin sau nu statului cele 59 de hectare de teren care sunt gajate și regajate. Deputatul mai spune că situația este critică, inclusiv din considerentul că pe fundalul tuturor acestor circumstanțe, MEI cere investiții. „Arena Națională este o schemă criminală, dar aceasta este problema Procuraturii. Cea mai mare întrebare – care este soarta acestor 59 de hectare, cui sunt regajate și dacă Republica Moldova mai are posibilitatea să întoarcă aceste terenuri?”, a mai spus Alexandru Slusari.

Audierile parlamentare privind situația  la Chișinău Arena au fost solicitate încă pe 11 februarie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.