Comisia pentru Securitate şi Cooperare în Europa din cadrul Congresului Statelor Unite ale Americii a invitat pentru audieri, miercuri, 5 august, ambasadorul Moldovei în SUA, Nicolae Chirtoacă, pe fosta parlamentară Valentina Cuşnir, pe directorul interimar al Centrului Independent de Jurnalism, Nadine Gogu, şi pe fostul şef al misiunii OSCE la Chişinău, Louis O'Neill. Audierile vor începe la ora 10.00 la Washington, scrie publicaţia „The Washington Times”, preluată de Info-Prim Neo. La Chişinău va fi ora 17.00. Preşedintele comisiei, senatorul Benjamin L. Cardin, şi vicepreşedintele Alcee L. Hastings vor ca vorbitorii să discute despre viitorul relaţiilor moldo-americane, ca urmare a alegerilor parlamentare de săptămâna trecută, care au redus puterea Partidului Comuniştilor şi a consolidat opoziţia pro-occidentală. Alegerile din 29 iulie au rezultat în urma protestelor violente din aprilie, la care demonstranţii au acuzat comuniştii de fraudarea alegerilor.