Consiliul Național al Tineretului din Moldova organizează, pentru al treilea an consecutiv, Festivalul Tineretului. Evenimentul va avea loc în data de 12 august, pe strada pietonală Eugen Doga, începând cu ora 14.00, transmite IPN.
Potrivit secretarului general al Consiliului Național al Tineretului din Moldova, Igor Ciurea, noutatea ediției din acest an este prezența la festival a 20 de tineri meșteșugari, care își vor prezenta produsele hand made. Se vor organiza concursuri și tombole, unde o parte din premii vor fi oferite chiar de tinerii meșteșugari.
Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc la ora 14.00. Începând cu ora 15.00 și până la ora 18.00, se va desfășura un târg al organizațiilor de tineret și al organizaților reprezentante a diverselor minorități etnice din Moldova. Aici vor vorbi despre activitățile pe care le fac pentru tineri în general, dar și ce oportunități de voluntariat oferă. De asemenea, sunt așteptați voluntarii internaționali din Moldova, care vor vorbi despre țările de baștină, oportunități și de ce au ales să vină să facă voluntariat în Moldova.
În paralel cu târgul organizațiilor de tineret, va avea loc un târg al locurilor de muncă, unde 25 de companii își vor prezenta oportunitățile de angajare. „Vor fi în jur de 10 companii care prestează servicii pentru tineri, în mare parte servicii educaționale, de exemplu cursuri de limbi străine”, a precizat Igor Ciurea.
Începând cu ora 15.00, atât pe pietonală, cât și în incinta sediului Bibliotecii „B.P.Hasdeu” vor avea loc o serie de paneluri de discuție și workshop-uri. „Principalul panel e axat pe tematica Zilei Internaționale a Tineretului de anul acesta, care ține de rolul tinerilor în promovarea Păcii”, a spus Igor Ciurea.
Worshop-urile vor avea tematici diferite, precum: oportunitățile Erasmus+ pentru tinerii și organizațiile de tineret din Republica Moldova, Anti-traficul de persoane, Siguranța online etc. Două dintre instruiri vor fi moderate de voluntarii internaționali din Moldova.
Începând cu ora 18.00 până la 22.00,va avea loc un concert susținut de Breaking Records, BeatBeat și The Wax Road, iar începând cu ora 21.00 își va face apariția și un DJ.
La ediția din acest an a Festivalului Tineretului sunt așteptați să participe două mii de tineri. Programul detaliat al Festivalului poate fi vizualizat pe pagina de facebook a Consiliului Național al Tineretului din Moldova.