Au început lucrările de construcţie a blocului din strada Milescu Spătaru, destinat persoanelor intern deplasate

La 20 noiembrie au început lucrările de construcţie a blocului locativ din strada Milescu Spătaru din Chişinău, destinat persoanelor intern deplasate din raioanele de est ale R. Moldova, anunţă Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului (MCDT) printr-un comunicat de presă remis Info-Prim Neo la 23 noiembrie. Blocul locativ cu 80 de apartamente este construit în cadrul Proiectului de construcţie a locuinţelor pentru păturile socialmente vulnerabile, susţinut de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Potrivit MCDT, la 7 octombrie a avut loc licitaţia publică, în urma căreia întreprinderea „Dansicons” SRL a fost desemnată pentru execuţia lucrărilor. La 24 octombrie a fost semnat contractul de antrepriză între unitatea de implementare a proiectului şi întreprinderea câştigătoare. În cadrul proiectului susţinut de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, în perioada anilor 2008-2009 urmează a fi construite patru blocuri locative cu un total de 227 de apartamente. Pentru realizarea acestuia au fost selectate trei localităţi din R. Moldova - Chişinău, Sângerei şi Glodeni. În Chişinău vor fi construite două blocuri cu 149 de apartamente (pe străzile Milescu Spătaru şi Liviu Deleanu), la Sângerei - un bloc cu 48 de apartamente (str. Voiniţchi) şi la Glodeni - un bloc cu 30 de apartamente (str. Constantin Stere). Lucrările la blocul din Glodeni au demarat. Apartamentele ce urmează a fi construite sunt destinate păturilor socialmente vulnerabile şi anume: persoane intern deplasate din raioanele de est ale R. Moldova, invalizi de gradul I şi II, familiile cu mulţi copii, persoane care şi-au pierdut bunurile în rezultatul calamităţilor naturale sau a avariilor tehnologice. Costul total al acestui proiect este de 7 628 879 euro din care 64,23 la sută constituie suma împrumutului oferit de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, iar 35,77 la sută este suma alocată de la bugetele administraţiilor publice locale. Anterior, Mişcarea Refugiaţilor Transnistreni a acuzat în repetate rânduri autorităţile centrale şi locale din Chişinău că tergiversează construcţia blocului din str. Milescu Spătaru. Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a declarat că există presupuneri că ministrul construcţiilor şi dezvoltării teritoriului, Vladimir Baldovici, promovează o anumită firmă de construcţie pentru acest proiect. Pe de altă parte, MCDT şi-a declinat responsabilitatea pentru tergiversarea construcţiei, menţionând că din toate localităţile unde se implementează proiectul doar în capitală s-a ciocnit de lipsa interesului din partea administraţiei publice locale în realizarea eficientă a acestuia.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.