Doi recidiviști riscă până la 12 ani de închisoare după ce, la începutul lunii aprilie a anului curent, au furat din mănăstirea din satul Nicoreni, raionul Drochia, mai multe bijuterii din aur și argint donate de enoriași. Procuratura a finalizat urmărirea penală și a expediat dosarul de învinuire a celor doi în judecată, transmite IPN.
Potrivit Procuraturii Generale, unul dintre inculpați a intrat în mănăstire prin geam, iar de acolo a sustras mai multe obiecte de cult. Peste trei zile, acesta a revenit în lăcaș împreună cu un amic, care chiar în acea zi fusese eliberat, înainte de termen, din detenție. Tot prin geam, indivizii au intrat în biserica mănăstirii, au forțat sistemul de fixare a sticlei de protecție a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, iar din tetrapod au furat mai multe bijuterii din aur și argint donate de enoriași. Potrivit estimărilor, valoarea bunurilor sustrase se ridică la peste un milion de lei.
Indivizii au fost reținuți în aceeași zi în autogara din Soroca, asupra lor fiind depistate lucrurile sustrase din lăcașul sfânt și restituite mănăstirii.
Aceștia au câte 45 de ani, sunt locuitori ai raioanelor Fălești și Orhei și au mai fost în conflict cu legea, fiind condamnați pentru o serie de furturi din biserici. Din momentul reținerii și până în prezent, inculpații se află în arest. Fiind audiați de procurori, inculpații au acceptat acorduri de recunoaștere a vinovăției.
Pentru cele săvârșite, riscă de la 7 până la 12 ani de închisoare.