Au fost semnate contractele pentru reabilitarea drumului Sărăteni-Soroca
Fondul Provocările Mileniului Moldova (FPM Moldova) a semnat patru contracte, în valoare totală de circa 92,7 mln dolari, care prevăd reabilitarea în următorii doi ani a drumului de 93 de km Sărăteni – Soroca, inclus în Programul Compact al Corporaţiei Provocările Mileniului, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al FPM Moldova.
Valentina Badrajan, directorul executiv al FPM Moldova, a precizat că, după semnarea contractelor, companiile de construcţie urmează să mobilizeze echipele, utilajul şi tehnica, necesare pentru demararea lucrărilor de reabilitare. Durata de executare a lucrărilor specificate în contracte este de 24 de luni, plus 12 luni pentru perioada de notificare a defecţiunilor.
Contractele semnate prevăd reconstrucţia integrală a sistemului rutier, îmbunătăţirea şi reamenajarea intersecţiilor cu drumurile naţionale şi locale. De asemenea, vor fi amenajate staţii de aşteptare şi treceri pietonale, va fi iluminat traseul prin 13 localităţi tranzitate, vor fi construite drumuri locale care facilitează accesul de la traseul reabilitat spre instituţiile de menire socială – şcoli, grădiniţe, spitale.
Leslie McCuaig, directorul rezident de ţară al Corporaţiei Provocările Mileniului, a menţionat că porţiunea de drum Sărăteni-Soroca a fost selectată pentru reabilitare în baza analizei constrângerilor în dezvoltarea economică a Republicii Moldova, precum şi a prevederilor Strategiei infrastructurii transportului terestru.
Ministrul transporturilor şi infrastructurii drumurilor, Anatol Şalaru, a declarat că drumul Sărăteni-Soroca va fi un etalon al calităţii şi securităţii rutiere şi model de drum european în Republica Moldova.
În contextul reconstrucţiei şi modernizării drumului Sărăteni-Soroca, pe 31 mai curent FPM Moldova a semnat două contracte pentru supravegherea lucrărilor de construcţie cu firma italiană IRD Engineering SRL, în valoare de circa 3,29 mln USD, şi compania franceză, Louis Berger SAS, în valoare de 3,26 mln USD.
Costurile totale pentru lucrările de reabilitare a drumului Sărăteni-Soroca şi pentru supravegherea lucrărilor de construcţie vor fi de peste 99 mln dolari.
Porţiunea de drum Sărăteni-Soroca face parte din traseul naţional M2, care asigură legătura dintre Republica Moldova şi Ucraina. Actualmente, starea drumului este foarte rea, circa 60 la sută necesită reconstrucţie totală. Reconstrucţia şi modernizarea drumului de 93 de km este obiectivul proiectului Reabilitarea drumului în cadrul Programului Compact.