Au fost reținuți doi complici în cazul asasinatului din sectorul Râșcani

Două persoane, acuzate de complicitate în asasinarea cetățeanului turc pe 10 iulie la o terasă din sectorul Râșcani al capitalei, au fost reținute. Unul dintre suspecți a fost reținut în Marea Britanie, iar celălalt a fost reținut în Republica Moldova. Despre aceasta au anunțat astăzi organele de drept, care au precizat că persoana care a împușcat în victimă a reușit să fugă din Moldova chiar în ziua omorului și deocamdată nu este reținută, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a declarat că pe data de 15 iunie, prin Aeroportul Internațional Chișinău, au intrat doi cetățeni străini, unul dintre care era și killerul. Aceștia au sosit la Chișinău cu o cursă de pe ruta Larnaca-Chișinău. Cei doi au fost preluați de către o moldoveancă, care de asemenea are statut de complice, fiind și concubina primului complice. Acesta, împreună cu killerul au mai fost anterior în Moldova, fiind fixați în unele tiruri din Chișinău, unde mergeau la trageri.

Potrivit șefului IGP, această infracțiune a fost planificată în detalii, cu închirierea unui apartament în apropierea terasei unde victima a fost împușcată, dar și a unui automobil. După ce au pus la cale asasinatul, pe data de 3 iulie, primul complice zboară în Istanbul. Pe data de 7 iulie, în Republica Moldova vine un alt complice. Acesta a sosit din Germania în România, iar la Iași a închiriat un automobil cu care a venit la Chișinău, unde a fost întâlnit de killer. Cei doi au fost fixați împreună în următoarele zile, inclusiv în apartamentul din preajma locului crimei

Pe data de 10 iulie, la ora 11.31, a avut loc omorul propriu-zis. Ulterior, complicele venit din Germania a părăsit Moldova prin Vama Leușeni. La Iași returnează mașina închiriată și părăsește România. Tot în aceeași zi, killerul reușește să fugă la Gara de Nord de unde pleacă cu microbuzul spre Iași prin Vama Sculeni. Seara acesta ia din aeroportul din Iași avionul spre Bergamo din Italia.

Viorel Cernăuțeanu a precizat că killerul utiliza date de identitate ale altui cetățean. S-a constatat că acesta a amenințat cu răzbunare turcul împușcat la Chișinău încă în anul 2012, atunci când i-a omorât fratele.

Prezent la conferință, șeful interimat al Procuraturii Pentru Combaterea Criminalității și Cauze Speciale, Victor Furtună, a declarat că până acum nu au fost oferite detalii pentru a nu prejudicia mersul investigațiilor. Potrivit lui, pe data de 30 august, în Marea Britanie a fost reținut primul complice, iar acum autoritățile urmează să vadă dacă este posibilă extrădarea. Totodată, pe 2 septembrie, în Republica Moldova au fost efectuate percheziții acasă și în mașina celui de al treilea complice, persoana fiind reținută pentru 72 de ore, fiind solicitată și plasarea în arest.

Pe data de 10 iulie, un cetățean turc a fost asasinat la terasa unui local din sectorul Râșcani al capitalei. După crimă, s-a stabilit că victima este o autoritate criminală, aflată în urmărire internațională de către autoritățile din Maria Britanie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.