Au fost repartizate ultimele 9 autobuze școlare, cumpărate cu susținerea României

Ultimele nouă autobuze școlare, din cele 69 procurate cu sprijinul Guvernului României, au fost repartizate vineri de Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Autocarele vor ajunge în școlile din raioanele Briceni, Căușeni, Criuleni, Florești, Ocnița, Rezina, Soroca, Ștefan-Vodă și Comrat, transmite IPN.

Potrivit MEC, unitățile de transport sunt echipate cu sistem electronic de control al stabilității, sistem de aer condiționat și cu treaptă de urcare/coborâre pentru copii. Autobuzele au câte 17 locuri și respectă standardele europene.

Mijloacele de transport pentru elevi au fost achiziționate din contul asistenței financiare nerambursabile de 100 de milioane de euro, oferită de Guvernul României. Întregul lot cuprinde 69 de unități de transport școlar, dintre care 40 au fost distribuite în august, iar altele 20 în luna octombrie curent.

În 2014, Guvernul României a oferit o donație de 100 de microbuze destinate transportării elevilor moldoveni. În 2017, alte 95 de unități de transport au ajuns în Republica Moldova cu sprijinul executivului de la București.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.