Au fost recepţionate peste 4 mii de cereri de subvenţionare din partea agricultorilor

Grupul de lucru pentru elaborarea proiectului Regulamentului privind modul de repartizare a mijloacelor Fondului de subvenţionare a producătorilor agricoli pentru anul 2016 s-a întrunit în prima şedinţă. În cadrul reuniunii, prezidată de ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Ion Sula, s-a comunicat că au fost recepţionate peste 4 mii de cereri de subvenţionare, transmite IPN.

Valoarea totală a subvenţiilor solicitate în cererile depuse este de circa 551 de milioane de lei, dintre care un număr de 46 de cereri în sumă totală de peste 6,6 milioane de lei au fost achitate integral. Un aspect inedit în procesul de subvenţionare din anul curent îl constituie faptul, că din totalul de 4074 de cereri recepţionate, 1350 de dosare au fost depuse în ultimele câteva zile ale perioadei de recepţionare a dosarelor. Valoarea totală a acestor cereri constituie 135 de milioane lei.

Pentru perioada de referinţă, din totalul de 610 milioane de lei alocate prin legea bugetului pentru anul 2015, au fost achitate restanţele la plata subvenţiilor pentru perioada anului 2014 în sumă totală de circa 209 milioane de lei pentru 2330 de dosare. Totodată, pentru perioada de subvenţionare 2015, au fost autorizate spre plată 1671 de cereri de subvenţionare în sumă totală de 145 de milioane de lei.

În cadrul şedinţei, membrii Grupului de lucru au înaintat propunerile iniţiale privind priorităţile procesului de subvenţionare pentru anul 2016. De principiu, Grupul de lucru a convenit ca Regulamentul de repartizare a mijloacelor Fondului de subvenţionare a producătorilor agricoli pentru anul 2016 să aibă la bază prevederile regulamentului pentru 2015 cu actualizările necesare şi aplicarea anumitor coeficienţi în funcţie de valoarea Fondului de subvenţionare aprobat în legea Bugetului de stat 2016.

Totodată, reprezentanţii asociaţiilor de fermieri prezenţi la şedinţă au insistat pe introducerea din 2016 a unei scheme de subvenţionare directă şi a unor plăţi directe complementare, care să cuprindă 50% din valoarea Fondului de subvenţionare. Toate părţile implicare în proces au fost de acord ca pentru următoarea şedinţă a Grupului de lucru să fie aduse argumentările şi studiile necesare pentru luarea unei decizii comune.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.