Au fost încheiate negocierile pe marginea Acordului de Asociere cu UE

Consiliul de Cooperare Republica Moldova – Uniunea Europeană a confirmat încheierea negocierilor pe marginea Acordului de Asociere, inclusiv Acordului de liber schimb cu UE. Consiliul contează pe parafarea Acordului la reuniunea Parteneriatului Estic de la Vilnius, pe 29 noiembrie, şi pe semnarea acestuia imediat ce vor fi finalizate procedurile tehnice, transmite IPN

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, Uniunea Europeană apreciază progresul obţinut de Moldova în ceea ce priveşte faza a doua şi ultima a Planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize şi reconfirmă obiectivul de călătorie liberă a cetăţenilor moldoveni în UE în termene cât mai restrânse. Opiniile au fost exprimare la cea de-a 15-a reuniune a Consiliului de Cooperare din Luxemburg.

O sesiune specială în cadrul şedinţei a fost dedicată procesului de reglementare a conflictului transnistrean. Părţile au subliniat importanţa menţinerii dialogului în cadrul formatelor existente de negocieri. Uniunea Europeană a dat asigurări că va continua să acorde asistenţă pentru a apropia comunităţile de pe cele două maluri ale Nistrului.

Prim-ministrul Iurie Leancă a declarat că toate aceste realizări constituie rezultatul reformelor puse în practică de autorităţile de la Chişinău, fapt ce va face ireversibil parcursul european al ţării.

La finalul reuniunii, comisarul pentru extindere şi politică europeană de vecinătate, Štefan Füle, a afirmat că formarea Coaliţiei Pro Europene în Republica Moldova şi finalizarea negocierilor reprezintă un argument puternic pentru aprofundarea relaţiilor şi concentrarea dialogului pe acţiunile de până şi după Summit-ul de la Vilnius.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.