Au fost desemnați șefi la Procuratura Chișinău și la PCCOCS

Procuratura municipiului Chișinău are șef nou. Este vorba despre șeful adjunct al Procuraturii Anticorupție, Ștefan Șaptefraț, care a fost desemnat, în bază de concurs, la ședința Consiliului Superior al Procurorilor de joi, 10 august. În aceeași ședință, CSP l-a fost desemnat în calitate de șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale pe Nicolae Chitoroagă, care a executat până în prezent interimatul acestei funcții, transmite IPN.

La concursul pentru ocuparea funcției de șef al Procuraturii municipiului Chișinău s-au înscris trei candidați. Ștefan Șaptefraț a acumulat cel mai înalt punctaj, fiind declarat învingător. Mandatul șefului Procuraturii municipale este de cinci ani.

Nicolae Chitoroagă a fost desemnat, la fel, pentru un mandat de cinci ani. Pentru aceeași perioadă au fost desemnați și patru adjuncți ai PCCOCS: Lucreția Zaharia, Valeriu Bodean, Vitalie Busuioc și Vitalie Stoinov.

În cadrul aceleiași ședințe, CSP l-a desemnat pe Eduard Varzar în calitate de șef adjunct la Procuratura Anticorupție.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.