Au fost desemnaţi învingătorii concursului pentru stimularea contribuabililor

Angela Colun , domiciliată în municipiul Chişinău, a fost desemnată câştigătoare a premiului I, în sumă de 25 mii lei, la prima ediţie a concursului pentru stimularea contribuabililor. Două premii II, în valoare de 15 mii lei, au revenit Olgăi Ciumeico din Orhei şi Efimiei Arhip din Chişinău, transmite Info-Prim Neo. Cinci premii III, în valoare de 5 mii lei, au revenit Dariei Antoci (Chişinău,) Oxanei Spănu (Bălţi), Anei Martinov (Chişinău), Cristinei Vornic (Chişinău) şi lui Nicolae Luchia (Chişinău) . Au fost desemnaţi şi câştigătorii a zece premii IV în valoare de 1000 lei şi 20 premii în valoare de 500 lei fiecare. Concursul este organizat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi are drept scop disciplinarea agenţilor economici din ramura comerţului şi prestării serviciilor, prin solicitarea de către cumpărători a bonurilor de casă pentru mărfurile şi serviciile procurate, reducerea în acest mod a numărului tranzacţiilor comerciale ilicite. Câştigătorii celor 38 de premii, în sumă totală de 100 mii lei au fost desemnaţi prin extragerea plicurilor. Extragerea a fost efectuată de doi copii, în prezenta Comisiei de tiraj, cu participarea societăţii civile şi mass-media. Tatiana Loghin, şeful IFPS, a spus Serviciul Fiscal a recepţionat 2485 de plicuri, fapt ce denotă că mulţi contribuabili au înţeles mesajul acestui concurs. Liuba Istrati, şef-adjunct al IFPS, a regretat că mai multe plicuri nu au putut fi considerate valide şi extragerea a fost repetată. Acestea nu conţineau numărul necesar de bonuri de casă sau bonurile au fost eliberate mai înainte de 15 august 2008, când a fost publicat regulamentul concursului. Învingătorii vor fi informaţi în scris şi vor avea posibilitatea să-şi ridice premiile pe parcurs de 30 zile. În caz că nu-l vor ridica, premiul rămâne la organizatori şi banii vor fi utilizaţi la ediţiile următoare ale concursului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.