Au fost desemnaţi câştigătorii Galei UNITEM 2016

S-a desfăşurat a XV-a ediţie a Galei premiilor UNITEM la care au fost premiaţi cei mai buni actori şi actriţe, cele mai bune spectacole şi personalităţile care promovează şi susţin arta teatrală. Ediţia a XV-a a Galei premiilor UNITEM a coincis şi cu aniversarea a 70-a de la înfiinţarea UNITEM, transmite IPN.

Premiul pentru „Cel mai bun rol feminin” i-a fost oferit Irinei Rusu pentru rolul din spectacolul „Bătrânii noştri”, iar premiul pentru „Cel mai bun rol masculin” lui Petru Hadârcă pentru rolul din „Casa de pe graniţă” şi lui Nicu Ţurcanu pentru rolul din „Dorian Gray”.

Premiul pentru întreaga activitate i-a fost oferit Paulinei Zavtoni, artistă a poporului, actriţă şi conferenţiar universitar. Aceasta a spus că premiul îi aminteşte de colegii săi, actorii de la Teatrul „Luceafărul”, cu care ea, timp de 55 de ani, a ieşit în scenă mereu ca să bucure spectatorii.

Actorul şi regizorul Petru Hadârcă a primit şi premiul de excelenţă. „Clasicii universali spun că lumea e un teatru, iar oamenii sunt actori. Înţeleg că trăim într-o ţară a teatrului absurdului, dar, stimaţi politicieni, nu ne luaţi pâinea, lăsaţi-ne pe noi să facem teatru”, a făcut Petru Hadârcă un apel la politicienii prezenţi la eveniment.

Premiul „Leonid Cemortan” l-a primit Larisa Turea, scriitoare, critică de teatru. Aceasta a spus că este un om norocos deoarece face ceea ce-i place de mai mulţi ani. „L-am cunoscut bine pe domnul Leonid Cemortan, am colaborat mult şi acest premiu mă onorează. Să prezentaţi cât mai multe spectacole bune ca să avem despre ce scrie”, a îndemnat Larisa Turea.

Premiul preşedintelui UNITEM a fost acordat de această dată de şapte ori cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la constituirea Uniunii: regie – Olesea Sveclă; scenografie – Iurie Matei; actorie – Alexandru Pleşca, Adela Calistru, Avelin Tabarcea şi Arcadie Răcilă. Anatol Durbală şi Constantin Cheianu au primit şi ei Premiul preşedintelui UNITEM pentru munca depusă, pentru criticile aduse, dar şi pentru susţinerea acordată actorilor şi teatrului în general.

Premiul „Cel mai bun spectacol pentru copii” a fost acordat spectacolului „Eliza şi lebedele sălbatice” de la Teatrul „Luceafărul”. Premiul „Ion-Sandri Şcurea” i-a fost oferit lui Alexandru Decuseară.

Acest eveniment cultural a fost organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.