Au fost depuse aproape 59 de mii de declarații de avere și interese, ANI

Până în data de 31 martie, aproape 59 de mii de declarații de avere și interese personale au fost depuse în format electronic, prin intermediul sistemului e-Integritate. Dintre acestea, aproape 58 de mii au fost declarații anuale, restul – declarații depuse la eliberare sau angajare. Datele au fost prezentate de către președinta Autorității Naționale de Integritate, Rodica Antoci, la o conferință de presă, transmite IPN.

Președinta ANI a spus că, depunerea electronică a declarațiilor rămâne a fi unul dintre cele mai importante instrumente de prevenire și combaterea a corupției. Fiind al doilea an de implementare a sistemului e-Integritate, va fi posibil de verificat dacă au avut loc schimbări majore în declarațiile subiecților, în comparație cu anul precedent.

Estimările arată că aproximativ 1000 de subiecți ai declarării nu au depus declarațiile în termenul prevăzut. Inspectorii de integritate sunt la etapa de identificare a acestora. În viitorul apropiat vor prezenta un plan al procedurilor de control. Radion Buzu, inspector de integritate, a menționat că fiecare caz de nedeclarare va fi examinat în parte. La etapa dată nu se poate vorbi despre aplicarea unor sancțiuni sau avertismente. Unii subiecți au întâmplat dificultăți la depunerea declarațiilor, mulți nu au dispus de semnătură electronică și nici nu știau că au nevoie.

Anul precedent, prin sistemul e-Integritate au fost depuse 58080 de declarații de avere și interese personale.

  • rodica antoci despre declaratiile depuse.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.