Au fost depuse actele pentru înregistrarea Partidului Politic Voința Poporului

Grupul de inițiativă a Partidului Politic Voința Poporului a depus luni, 28 mai, la Agenția Servicii Publice, actele pentru înregistrarea formațiunii. Conducerea partidului susține că formațiunea își propune să acceadă în Parlament după alegerile din toamnă pentru a face voința poporului auzită, iar statul de drept să fie restabilit.

Solicitat de IPN, președintele Partidului Voința Poporului, Ștefan Urîtu, a declarat că în procesul de înregistrare s-a constatat un șir de probleme și acestea sunt legate de comunicare și de transferul de competențe de la Ministerul Justiției la Agenția Servicii Publice. A durat până a reușit să ia legătura cu responsabilii, după care au urmat numeroase redirecționări. Într-un final, spune Ștefan Urîtu, setul de acte a fost depus. Grupul de inițiativă urmează să se prezinte din nou pentru a fi notificat despre înregistrarea formațiunii și Ștefan Urîtu speră că acest lucru se va întâmpla cât mai curând.

Pentru a fi înregistrat, un partid trebuie să aibă cel puțin patru mii de membri. Ștefan Urîtu, care este fost membru al Comisiei Electorale, a menționat că Partidul Voința Poporului are deja 6400 de membri și lista rămâne deschisă. Cât ține de numărul de organizații teritoriale în structurile administrative de nivelul doi, trebuie să fie de cel puțin 18, iar Voința Poporului are constituie deja 24 de organizații teritoriale.

Din organele de conducere mai fac parte: Vladimir Țurcanu, care a fost desemnat prim-vicepreședinte al formațiunii, Ion Levința – vicepreședinte, iar Iurie Scobioală, secretar general al partidului. „Ne propunem să devenim un partid vizibil, cu pondere în Parlament pentru a face ca voința poporului să devină auzită și respectată. Până acum voința poporului a fost neglijată și nu a corespuns cu ceea ce s-a prezentat în rezultatele alegerilor”, a notat Ștefan Urîtu.

Potrivit lui, noua formațiune politică, având suficiente structuri, va asigura o supraveghere a procesului electoral, astfel încât frauda să fie diminuată la maximum. Partidul va lupta pentru restabilirea statului de drept și a ordinii constituționale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.