Au fost decernate Premiile Naționale Galex

Activitatea persoanelor care contribuie la dezvoltarea instituțiilor bibliotecare din Moldova a fost apreciată în cadrul Galei laureaților Premiilor Naționale Galex. Elena Pintilei, directorul general al Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, a menționat pentru IPN că evenimentul vine să pună în valoare instituția bibliotecară în calitate de instituție comunitară care răspunde la nevoile societății și aduce transformare în comunitățile noastre, în special în ziua de astăzi.

Directorul Bibliotecii Naționale a spus că prin această activitate sunt promovate personalități și instituții care pe parcursul anului 2022 au susținut atât Biblioteca Națională, cât și bibliotecile din țară. Elena Pintilei a adăugat că în anul 2023 Biblioteca Națională are o agendă foarte îndrăzneață.

„Ne vom implica în continuare în dezvoltarea competențelor digitale atât ale bibliotecarilor, cât și ale membrilor comunității pe care noi îi servim. Ne vom strădui să implementăm Programul Național LecturaCentral. La fel, urmează ca anul acesta să ne implicăm în elaborarea Calendarului Național care pune în valoare persoane și personalități notorii ale neamului, să ne realizăm toată paleta noastră de activități socio-culturale care promovează cartea și lectură, să ducem scriitori și personalități notorii în diasporă atât prin platformele noastre de comunicare online, cât și prin alte metode, să dezvoltăm modulul de biblioteca digitală care va sta la baza Bibliotecii digitale naționale și să purcedem la un proiect de restaurare a Blocului Central al Bibliotecii Naționaleˮ, a punctat directorul bibliotecii.

Andrei Chistol, secretar de stat la Ministerul Culturii, a menționat că este important să fie discutat rolul bibliotecarilor și ce ar fi necesar ca bibliotecile din Moldova să-și păstreze acel suflu de cultură, de implicare în dezvoltarea comunitară și în rezervarea patrimoniului cultural al Republicii Moldova. „Vorbeam într-un interviu săptămâna trecută despre acele provocări care le avem în domeniul biblioteconomic. Avem o gamă întreagă de provocări care țin de activitatea bibliotecilor, de aceea este importat ca prin aceste gale, prin aceste evenimente să promovăm persoanele care își dedică activitatea bibliotecilor, au rezultate notorii la nivel local sau regionalˮ, a afirmat secretarul de stat.

Premiul GALEX „Cel mai bun om politic susținător al bibliotecilor” l-a primit în acest an ambasadorul Austriei în Republica Moldova, Stella Avallone.  

Premiul „Cel mai bun fondator de biblioteci” i-a fost decernat lui Valeriu Rusu, șef al Secției Cultură, Sângerei.

Premiul „Cel mai bun scriitor promotor al cărții și lecturii” l-a primit poetul Vasile Romanciuc, membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.

Premiul „Cel mai bun editor susținător al bibliotecilor” i-a fost decernat lui Iurie Bârsa, directorul Editurii ARC.

Ambasadorului Republicii Kazahstan în Moldova, Almat Aidarbekov, i-a fost decernat Premiul GALEX „Cel mai generos mecena al bibliotecilor”.

Premiul „Cel mai bun promotor și susținător al bibliotecilor, cărții și lecturii în mass-media” le-a fost acordat lui Petru Beșleagă, redactor-șef la portalul Diez.md, și jurnalistei Anișoara Crețu, realizatoarea emisiunii „Printre cuvinteˮ la TVR Moldova.

Cu premiul „Cel mai bun prieten - filantrop al Bibliotecii Naţionale” a fost distins Mugur Andronic, istoric, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Veronica Borș, director adjunct al BNRM și Valentina Popa, șefa Centrului de statistică au primit premiul GALEX  în nominalizarea „Cel mai bun bibliotecar din Biblioteca Naţională”. Nadejda Mihai, director al Bibliotecii publice raionale „Dimitrie Cantemir” din Ungheni a fost decernată cu premiul „Cel mai bun bibliotecar din bibliotecile publice”.

Alte premii GALEX au fost înmânate Liubei Arion, specialist principal la Direcția generală educație, tineret și sport din municipiul Chișinău, directorului publicației online NewsMaker, Olga Cenușă.

Premiul special „Premiul Alexe Răuˮ i-a fost decernat lui Ilie Zagoriciuc, șef al Secției Cultură și Turism, Briceni.

Premiul GALEX a fost instituit în 2010, denumirea acestuia fiind compusă din primele litere ale numelor lui Gavriil Bilevici și Alexe Rău, doi foști distinși directori ai Bibliotecii Naţionale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.