Au fost acreditaţi primii observatori pentru referendum
Academia Europeană a Societăţii Civile şi Asociaţia „Primul Club al Consiliului Europei” au fost acreditate vineri, 23 iulie, de către Comisia Electorală Centrală în calitate de observatori ai referendumului constituţional din 5 septembrie, transmite Info-Prim Neo.
Din partea Academiei au fost acreditate 8 persoane, iar din partea Asociaţiei „Primul Club al Consiliului Europei” – 5. Secretarul CEC, Iurie Ciocan, a precizat că aceste organizaţii nu au nimic comun cu Consiliul Europei. Conform statutului, ambele militează pentru apărarea drepturilor omului şi a valorilor democratice.