Au devenit cunoscute condițiile pentru edificarea Arenei Chișinău

Guvernul a aprobat proiectul contractului de parteneriat public-privat privind proiectarea și construcția Arenei polivalente de interes național „Arena Chișinău”, transmite IPN.

Concursul de selectare a partenerului privat s-a desfășurat în perioada 5 mai – 4 iulie curent, după care condițiile contractuale au fost negociate de Guvern cu  câștigătorul concursului, adică partenerul privat, compania turcă „Summa”.

Astfel, conform prevederilor documentului, partenerul privat se angajează să execute lucrări de proiectare și construcție a arenei polivalente, inclusiv dotarea cu mobilier, instalarea de accesorii și echipamente, construcția de drumuri, conectarea la utilități și alte activități de infrastructură.

Proiectul „Arena Chișinău” presupune construcția unei arene funcționale cu o capacitate cuprinsă între 3 și 5 mii de persoane. Arena va putea găzdui diverse evenimente, cum ar fi cele sportive, congrese și concerte. Proiectul va fi realizat în baza unui parteneriat public-privat, iar perioada necesară pentru construcția și darea în exploatare a Arenei este de aproximativ un an.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.