Uniunea Producătorilor de Zahăr notează într-un comunicat de presă că au crescut vânzările legale de zahăr, iar fluxul de contrabandă a scăzut, după ce a fost introdusă o nouă cotă TVA la importurile în regim preferenţial, transmite IPN.
Potrivit comunicatului, în aprilie 2013, volumul de vânzări ale operatorilor de pe piaţa zahărului au crescut cu aproximativ 50 la sută comparativ cu luna precedentă, pentru că Ministerul Economiei, la propunerea Ministerului Agriculturii, a autorizat o cotă accesibilă la importurile de zahăr.
Reprezentanţii Uniunii Producătorilor de Zahăr menţionează că la momentul actual se vinde mai uşor zahărul din Belarus, importat în cadrul cotei menţionate. Cota TVA de 20% achitată de către subiecţii economici în bugetul de stat la importul acestui zahăr a constituit circa 22 de milioane de lei.
Potrivit directorului executiv al Uniunii Producătorilor de Zahăr , Raisa Bejan, faptul că structurile de stat autorizate au stabilit la timpul potrivit o cotă la importul de zahăr în regim preferenţial, pe de o parte a permis creşterea veniturilor fiscale la bugetul de stat provenite din importurile legale de zahăr, iar pe de altă parte, a facilitat normalizarea situaţiei pe piaţa zahărului datorită faptului că a fost redusă parţial contrabanda.
Conducerea Uniunii Producătorilor de Zahăr a subliniat că actuala cotă la importul de zahăr în regim preferenţial va fi complet epuizată deja la mijlocul următoarei luni. Pentru a contracara contrabanda cu zahăr la momentul actual va fi necesară stabilirea unei noi cote.