Au cerut mită de jumătate de milion de lei, ca să-l scape de pedeapsă pe un traficant

Doi bărbați sunt cercetați penal după ce ar fi pretins mită peste jumătate de milion de lei. Banii erau pentru a „interveni” pentru a elibera de răspundere penală o persoană acuzată de trafic de ființe umane, transmite IPN.

Centrul Național Anticorupție a efectuat percheziții, luni dimineața, la cei doi bărbați, originari din Chișinău și Rezina. Ei sunt cercetați într-un dosar de trafic de influență, după ce au pretins jumătate de milion de lei în schimbul influențării unei decizii de judecată.

Potrivit datelor preliminare, cele două persoane ar fi susținut că ar avea influență asupra unor persoane cu funcție de demnitate publică și că le-ar putea determina să intervină pentru a elibera de răspundere penală persoana acuzată de trafic de ființe umane.

Pentru pretinsa corupere a funcționarilor, aceștia ar fi cerut 31 000 de euro și ar fi primit 20 000 de euro de la persoana interesată, acțiuni documentate de CNA.

În timpul perchezițiilor, au fost ridicate obiecte și documente importante pentru cauza penală, iar bănuiții urmează a fi escortați la CNA, pentru a fi audiați în calitate de bănuiți.

Ambele persoane sunt cercetate în stare de libertate.

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.