Cei care respectă tradiția de a se scufunda de Bobotează sunt atenționați să țină cont de câteva reguli pentru a evita problemele de sănătate și pentru a rămâne în siguranță, transmite IPN.
Scăldatul de Bobotează este permis doar în locurile special amenajate cu această ocazie, dotate cu scări de lemn, iar înainte de a intra în apă, corpul trebuie să fie încălzit.
Aflarea în apa rece nu trebuie să dureze mai mult de 10 secunde, iar după ieșirea din ea, persoanele trebuie să se șteargă cu un prosop și să îmbrace haine groase pentru a evita hipotermia.
Totodată, specialiștii atenționează că este interzisă aglomerarea persoanelor pe suprafața gheții, scăldatul copiilor fără supraveghere, scufundarea sub apă direct de pe gheață, dar și scăldatul în stare de ebrietate.