Proprietarii de clădiri sunt îndemnați să curețe acoperișurile de zăpadă pentru a evita formarea țurțurilor care, în cădere, pot accidenta persoane sau avaria automobilele parcate lângă bloc. Și cetățenii sunt atenționați să fie atenți și să evite deplasarea pe lângă imobile, transmite IPN.
„Tradițional, Primăria, Direcția locativă avertizează toți responsabilii, administratorii de clădiri să întreprindă toate măsurile necesare pentru a nu admite căderea țurțurilor, fapt ce ar putea provoca pagube materiale sau chiar traumatisme cetățenilor”, a declarat Ghenadie Dubița, șeful adjunct al Direcției generale locativ-comunală și amenajare, la ședința operativă de la Primărie.
Ghenadie Dubița a menționat că a fost emis un ordin al Direcției, care stabilește că administratorii, gestionarii sunt responsabili de curățarea acoperișurilor de zăpadă și țurțuri, indiferent de forma de proprietate. Administratorii și gestionarii de blocuri care nu respectă aceste prevederi riscă să fie sancționați contravențional cu amenzi cuprinse între două și șase mii de lei. În caz de necesitate, aceștia pot contracta de la Asociația „Spații Verzi” turnuri, cu ajutorul cărora să ajungă la acoperișuri.
Un țurțur în cădere poate provoca leziuni grave la nivelul capului, care pot duce la dizabilitate sau chiar la decesul persoanei.