Atenţie la boxele de donaţii

Primăria Chişinău informează că în ultima perioadă, pe teritoriul municipiului activează un grup de persoane care colectează bani în boxe, utilizând logotipul Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului, sub pretextul acordării ajutorului material copiilor aflaţi în dificultate. Autorităţile atenţionează că direcţia nu are nimic în comun cu acţiunea respectivă, transmite IPN.

Mai mult ca atât, despre aceste cazuri a fost sesizată Procuratura municipiului Chişinău, iar persoanele care au organizat acţiunea de colectare de fonduri au fost amendate.

În context, autorităţile atenţionează cetăţenii despre acţiunile ilegale privind colectările de bani şi posibilitatea de a fi înşelaţi, sub pretextul de acordare a ajutorului material copiilor aflaţi în dificultate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.