Pentru a reacționa adecvat și operativ, UE și alți parteneri externi au nevoie de o înțelegere comprehensivă a interdependențelor triunghiulare dintre populiști, „oamenii sistemului” și interesele oligarhice, scrie politologul Dionis Cenușa într-un articol de analiză pentru Agenția IPN.
În opinia lui, mișcarea spre guverne mecanice, previzibile și controlabile, deși în detrimentul propriei credibilități și chiar longevități, denotă niște evoluții politice cu doze similare de risc atât în Moldova, cât și în Ucraina.
Politologul consideră că preocuparea excesivă de popularitatea oscilatorie, stimulată adițional de proximitatea scrutinelor electorale, prevalează asupra prioritizării reformelor strategice, necesare pentru bunăstarea instituțională și sectorială a intereselor publice, per ansamblu.
El trasează mai multe linii de comparație, cât și de distincție, între Ucraina și Moldova. Sunt scoase în evidență obsesia pentru centralizarea puterii politice, natura coordonată a schimbărilor politice, preferințele pentru “oamenii sistemului” și, nu în ultimul rând, fixarea pe ideea normalizării relațiilor cu Rusia.
Printre aspectele comparate, Dionis Cenușa atrage atenția la maximalismul așteptărilor față de “fenomenul Zelensky” care, deși a demonstrat un nivel de materializare pozitiv, a fost prea ambițios pentru a determina metamorfoze radicale a panoramei politice ucrainene, scrie politologul. El compară acest lucru cu cele întâmplate în Moldova. Astfel, politologul face referință la durata scurtă a schimbărilor din Moldova în jumătatea anului 2019, observată sub impactul guvernării idealiste a Maiei Sandu, care nu a lăsat loc pentru înrădăcinarea proiectelor de reformă, promise în contextul anti-oligarhizării.
În opinia lui, Raportul Freedom House pentru 2020 constată mai degrabă stagnare, decât progrese majore în cele două țări, încă dominate de justiție politizată și influență oligarhică acută. Politologul folosește aceste argumente pentru a reitera ideea că “primăvara anti-oligarhică” a eșuat în vecinătatea estică a UE.
După un val de spontanietate și non-conformism are loc o revenire la „politica de rutină”, unde guvernarea informală și cea convențională co-există armonios, concluzionează politologul.
