Atac raider asupra SRL „Transatlantic”

Avocatul Iulian Jovmir, care reprezintă interesele investitorului străin Vitaliy Chebanov, asociat majoritar în SRL „Transatlantic”, a anunţat, într-o conferinţă de presă la IPN, despre un atac raider la adresa companiei. Potrivit juristului, datorită unei înţelegeri atinse cu creditorul principal, compania şi-a putut relua activitatea.

Iulian Jovmir spune că atacul raider a fost comis de către doi acţionari minoritari, care au înstrăinat prin scheme ilegale activele întreprinderii. Administraţia veche a vândut două construcţii şi un lot de pământ la un preţ de două ori mai mic decât cel real. Tranzacţiile ilegale au fost depistate în urma unui control financiar. Întreprinderea a rămas doar cu certificatul de înregistrare şi cu datoriile către creditori.

Noua administraţie a reuşit totuşi să ajungă la o înţelegere cu creditorul principal, care are o creanţă de aproape 24 de milioane de lei. Creditorul îi oferă SRL „Transatlantic” şansa să întoarcă datoriile într-o perioadă mai lungă de timp. De asemenea, întreprinderea a reuşit  să deschidă un centru de deservire auto.

Dorel Rusu, reprezentantul celui mai mare creditor al SRL „Transatlantic”, a spus că datoria de aproape 24 de milioane de lei s-a adunat timp de câţiva ani, în care creditorul a livrat către SRL „Transatlantic” piese şi automobile, banii pentru acestea nefiind transferaţi. Dorel Rusu a mai spus că noua administraţie a SRL „Transatlantic” a obţinut încrederea creditorului, care i-a oferit şansa să-şi restabilească activitatea şi să achite datoriile.

Ştefan Timofti, noul administrator SRL „Transatlantic”, a menţionat că, datorită înţelegerii încheiate cu cel mai mare creditor, compania a putut să-şi reia activitatea, iar acum încearcă să anuleze toate tranzacţiile dubioase încheiate de fosta administraţie. „Compania nu este insolvabilă. Aceasta şi-a reluat activitatea prin deschiderea unui nou service centru”, a subliniat Ştefan Timofti.

Participanţii la conferinţa de presă au spus că se fac presiuni asupra lor pentru a renunţa la acţiunile în instanţele de judecată, iar fosta administraţiei a companiei are interese  să declare insolvabilă SRL „Transatlantic”. În acelaşi timp, noua administraţie vrea să demonstreze investitorului străin Vitaliy Chebanov că nu-şi va pierde investiţia şi că poate avea încredere pentru a mai investi în Republica Moldova.

  • iulian jovmir despre situatia de la intreprindere.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.