Astăzi sârma ghimpată va fi scoasă din satul de baştină a lui Grigore Vieru

Astăzi, 17 martie, sârma ghimpată de la hotarul Republicii Moldova cu România va fi scoasă din satul de baştină a poetului Grigore Vieru. Potrivit Serviciului Grăniceri, în următoarele zilele vor fi eliberate de sârmă ultimele porţiuni de hotar. Solicitată de Info-Prim Neo, soţia regretatului, Raisa Vieru, a spus că acolo, în ceruri, Grigore Vieru se bucură mult că încă un vis al său devine realitate. „La început Grigore visa să treacă Prutul şi, într-un bun sfârşit, l-a trecut, apoi visa să fie scoasă sârma ghimpată de la hotarul cu România şi uite că se întâmplă. Mai rămâne însă un vis mai greu de realizat: sunt convinsă că poetul continuă să viseze şi acum că, odată şi odată, va fi posibilă şi reîntregirea neamului românesc”, a subliniat Raisa Vieru. Şeful Serviciului Grăniceri, Alexei Roibu, susţine că lucrările de scoatere a sârmei ghimpate sunt pe ultima sută de metri. „În câteva zile vom finaliza lucrările şi vom raporta despre eliberarea finală a Prutului de sârmă ghimpată”, a declarat Alexei Robu. În total, vor fi scoase 2500-2800 de tone de sârmă. Deocamdată, nu se ştie unde va ajunge aceasta. „Mulţi ţărani cer sârma pentru a îngrădi ogrăzile şi a proteja animalele de fiare, de mistreţi. Alţii propun topirea sârmei şi folosirea metalului pentru construcţia podurilor peste Prut. Noi acumulăm toată informaţia de la administraţiile publice locale şi, ulterior, vom propune Guvernului să ia o decizie finală”, a menţionat şeful Serviciului Grăniceri. Alexei Roibu a spus că pilonii din lemn, cel mai probabil vor fi arşi, pentru că atunci când s-a montat gardul au fost prelucraţi cu o soluţie specială şi acum nu pot fi utilizaţi în alte scopuri. „Primarii din Ungheni propun să repartizăm lemnele veteranilor, pensionarilor şi altor persoane nevoiaşe, dar şi pe acest subiect decizia finală va luată de Guvern”, a adăugat şeful Serviciului Grăniceri. Sârma ghimpată de peste Prut a început să fie scoală la 10 februarie, la iniţiativa guvernului de la Chişinău. Termenul limită de executare a lucrărilor este 31 martie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.