Asociaţiile diasporei sunt îndemnate să patroneze servicii sociale pentru copiii moldoveni

Biroul pentru Relaţii cu Diaspora propune instituirea patronatelor asupra unor servicii sociale pentru copiii din Moldova. Este vorba de serviciile de asistenţă parentală profesionistă şi case de copii de tip familial, transmite Info-Prim Neo. Unele asociaţii ale diasporei din proprie iniţiativă au devenit patroni ai serviciilor sociale pentru copii, informează Biroul pentru Relaţii cu Diaspora. Un exemplu este iniţiativa recentă a asociaţiilor „Connect Moldova” din Castelfranco şi „Auser” din Treviso, Italia, care au instituit fiecare patronatul asupra a 2 servicii de asistenţă. Mai multe colete cu cadouri deja au ajuns la familii ;i case de copii de tip familial din Moldova. Biroul pentru Relaţii cu Diaspora susţine că un patronat asupra asistentului parental, sau a unei casei de copii de tip familial ar însemna un contact permanent cu aceste familii, ajutorul de care ei au mare nevoie. Victor Lutenco, şeful Biroului pentru Relaţii cu Diaspora, a opinat că această iniţiativă va ajuta mulţi copii să se simtă mai protejaţi. Totodată cetăţenii moldoveni de peste hotare vor stabili încă o punte de legătură spirituală cu ţara.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.