Asociația „Protecția consumatorului”, cu privire la statutul limbii ruse

Reprezentanții Organizației republicane obștești „Protecția consumatorului”, alături de mai mulți consumatori, se plâng de faptul că astăzi le sunt încălcate flagrant drepturile. Unul dintre ele ține de limba vorbită, și anume limba rusă, în care, spun ei, nu sunt traduse toate prospectele la preparatele medicamentoase. Pensionarii nu pot completa cererea pentru a solicita ajutor social, pentru că formularul le este oferit doar în limba de stat, dar mulți nu o cunosc.

Într-o conferință de presă la IPN, Piotr Guțul, președintele organizației, a declarat că a înaintat un demers către președintele Parlamentului, cu solicitarea să adopte o lege organică cu privire la circulația limbilor. Dar nu au primit un răspuns. Fără răspuns a rămas și un demers repetat.

Olga Titova, participantă la conferință, a spus că de mai multe la farmacie nu a putut obține informații despre medicamente pentru lipseau prospectele în limba rusă, iar farmacistele invocau că nu cunosc rusa ca să o consulte. „De câte veacuri deja Moldova trăiește alături de limba rusă. Și acum să rupi tot asta, în favoarea unei formațiuni mici, care ia la alegeri 2-3%, nu este real și nici logic”, a spus femeia. Potrivit ei, dacă se dorește ca toți cetățenii să cunoască limba română, aceasta trebuie să fie predată.

Stefanida Ungureanu, consumatoare, s-a referit la o altă problemă. Femeia spune că are încălzire individuală în apartament, însă furnizorul centralizat de termificare o obligă să achite pentru țevile care fac legătura de la un etaj la altul. Femeia afirmă că s-a ajuns în judecată, au fost stabilite ședințe despre care nu a fost anunțată, iar într-un final a fost obligată de instanță să plătească sumele invocate de furnizor. A fost nevoită să se adreseze la „Protecția consumatorului”, care a ajutat-o să formuleze petițiile necesare. Dar instanțele unde a trebuit să le depună i-au cerut să le traducă.  „Și astăzi sunt niște termeni, niște cuvinte pe care și românii le consultă în dicționar ca să le înțeleagă”, se plânge femeia.

O altă femeie, Nona Malitovscaia, spune că la orice adresare în limba rusă, i se cere: „Scrieți în limba română”. „Eu totuși scriu în limba rusă, pentru că îmi este mai ușor să-mi exprim corect gândurile, chiar dacă cunosc limba moldovenească, pe care am învățat-o încă la școală. Nu am avut noi, în Uniunea Sovietică, dificultăți în comunicarea oamenilor sau ca ei să nu se înțeleagă. Limba rusă era o limbă de comunicare între popoare. Este imposibil să înveți toate limbile în care vorbesc toate popoarele care locuiesc pe teritoriul Moldovei”, a mai spus Nona Malitovscaia.

Vladimir Șitin, președintele organizației teritoriale Botanica a Uniunii Veteranilor, a declarat că atât veteranii, cât și pensionarii se confruntă cu un șir de probleme. În multe cazuri ei nu cunosc limba de stat și nici nu o mai pot învăța, din cauza vârstei. Potrivit lui, lor le sunt îngrădite drepturile, pentru că ei nu au acces la documentele emise de instituțiile statului. De asemenea, nu pot să se adreseze în instanța de judecată, pentru că cererile se depun în limba de stat. În acest caz, soluția este să apeleze la avocați, serviciile cărora costă. Și în instanțiile medicale și cele sociale lipsesc informațiile în limba rusă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.