În 30 de ani de activitate, Asociația Obștească AVE Copiii a fost construită pas cu pas, „au fost crescuți zeci de copii care au constituit calitatea muncii echipei”. La inițiativa actriței de teatru din Timișoara, Mariana Petersel, venită în 1990 în Republica Moldova cu spectacole pentru a-i ajuta pe copii să învețe limba română, imediat după izbucnirea conflictului transnistrean, a fost creată organizația Salvați Copiii, care avea să se transforme mai târziu în AVE Copiii. Primele intervenții s-au concentrat pe asistența și protecția copiilor din zona de conflict. Organizația a contribuit la evacuarea în România a 6500 de copii din regiunea transnistreană, pe care ulterior i-a readus în familiile lor, odată cu încetarea violențelor, a comunicat fondatoarea organizației într-o intervenție online la o conferință de presă la IPN. În anii ‘90, Mariana Petersel a considerat că era imperios necesar ca Moldova să aibă o asociație care și îngrijește și crește copiii, mai ales pentru că era acolo o echipă extraordinară de lucru pe care te puteai baza.
Directoarea executivă a Asociației, Mariana Ianachevici, a relatat că, de la începutul activității, o echipă de voluntari dedicați au lucrat pentru a atrage fonduri și ajutoare pentru spitale, școli și pentru copii. Sute de instituții în toată țara și mii de familii au fost susținute să depășească dificultățile, în special pe cele provocate de sărăcie. Concomitent, în 1995, a fost fondat și gestionat în următorii 19 ani primul Centru de plasament pentru copii ai străzii – Casa Așchiuță, care a oferit grijă și protecție la puțin peste 1200 de copii. A fost instituit serviciul social de suport pentru refugiați, implementat între 1998 și 2017, de care au beneficiat aproape 2000 de adulți și copi refugiați din diferite colțuri ale lumii.
Programul de asistență a victimelor traficului de ființe umane, între 1999 și 2013, a oferit sprijin la repatriere, reabilitare și reintegrare psiho-socială la puțin peste 600 de femei, inclusiv fetițe, traficate în special în zona balcanică, bântuită pe atunci de conflicte. Încă din anii 2000, AVE Copiii este preocupată de problematica îngrijirii alternative tipului instituțional. În ultimii patru ani, este axată pe asistența tinerilor în proces de ieșire din îngrijire. Capacități mai bune în protecția copilului, investiții în profesioniștii locali, pledoarie pentru drepturile copilului, suport direct pentru cei mai vulnerabili – sunt doar câteva tipuri de acțiuni realizate de Asociație.
În perioada pandemică, asociația a găzduit cadre medicale care au activat în subdiviziunea cu profil COVID-19 de la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău, a oferit asistență de primă necesitate pentru peste 200 de copii și tineri, și pentru familiile lor, a asigurat accesul la internet pentru 50 de copii și a redistribuit computere, laptopuri și telefoane mobile, pentru a facilita accesul la educație a acestora. Pe 24 februarie curent, AVE Copiii a lansat Proiectul „Help – urgențe Ucraina” pentru care au fost atrase peste 600 de mii de euro, dar și donații în bunuri pentru asistența refugiaților din Ucraina.
La momentul aniversar, Asociația a schimbat expresia grafică a logoului. A fost păstrată denumirea Asociației și a fost adăugată floarea de Nu-mă-uita, care reprezintă fidelitatea față de angajamentele asumate acum trei decenii – protecția drepturilor copilului, dar și încrederea în ceea ce fac. Albastrul în două nuanțe reprezintă culoarea păcii, a încrederii, responsabilității și onestității, precum și a ajutorului și servirii celorlalți, dar și a dăruirii dezinteresate.
AO AVE Copiii este un ONG națională, apolitic, non comercial, fondat în 1992 în scopul promovării drepturilor copilului. Începând cu 1995, Asociația a devenit parte a Serviciului Social Internațional, organizație internațională care întrunește reprezentanți din peste 120 de țări și care promovează protecția și bunăstarea copilului și a familiilor care se confruntă cu probleme sociale complexe drept urmare a migrației. Aniversarea asociației este pe data de 27 martie.
Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.