Asociaţia „Moldova Mea” îşi anunţă sprijinul pentru Renato Usatîi

Omul de afaceri Renato Usatîi are şanse reale să ajungă parlamentar, iar refuzul de a-i înregistra partidul nu e altceva decât un scenariu bine organizat de către cei cărora le este frică de concurenţă. De această părere este activistul Fiodor Ghelici, preşedintele Asociaţiei „Moldova Mea”.

„Să-ţi faci apariţia atât de stihinic şi vertiginos pe scena politică a Moldovei, cum a făcut-o Usatâi, e o performanţă pe care nu a reuşit-o nimeni până acum (...) Ministerul Justiţiei ne anunţă că o treime din listele depuse pentru înregistrare sunt falsificate. Nu voi crede niciodată acest lucru”, a declarat Fiodor Ghelici, într-o conferinţă de presă la IPN.

Activistul şi asociaţia pe care o conduce şi-a manifestat sprijinul pentru Renato Usatâi, angajându-se să-l susţină pe toate căile posibile.

Potrivit lui Fiodor Ghelici, timp de patru ani politicienii de la guvernare au demonstrat că nu sunt capabili să schimbe viaţa oamenilor spre bine. Iar acum, prin comandă politică, încearcă să-l lipsească de şanse pe un politician nou, sfidând astfel legislaţia care garantează dreptul de a alege şi de a fi ales.

„Societatea a obosit de politicieni ca Lupu, Filat, Ghimpu şi Voronin, care nu au făcut nimic pentru ţară. Cetăţenii doresc schimbări. Doresc un viitor mai bun”, a spus Fiodor Ghelici, insistând că Renato Usatîi trebuie să facă tot posibilul ca să ajungă parlamentar, chiar şi pe listele unui alt partid.

Sofia Sugac, membră a Asociaţiei „Moldova Mea”, spune că Renato Usatîi a devenit o figură importantă pe arena politică a ţării şi este susţinut de un număr impunător de persoane, care acum sunt privaţi acum de dreptul de a alege.

Un alt membru al asociaţiei, Alexandr Iudin, a menţionat că sondajele din ultimul timp au arătat că Partidul lui Renato Usatîi (PaRUs)  are şanse reale să ajungă în Parlament, de aceea, la comanda unor formaţiuni politice, Ministerul Justiţiei i-a refuzat înregistrarea.

PaRUs nu se regăseşte printre cele 42 de partide eligibile pentru a participa la alegerile parlamentare din 30 noiembrie.

  • fiodor ghleici despre actiunile ministerului justiei.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.