Asociaţia Obştească „Moldova Mea” cere introducerea imediată a forţelor de menţinere a păcii ONU în Ucraina. Preşedintele Asociaţiei, Fiodor Ghelici, a menţionat la o conferinţă de presă la IPN că în lipsa unor acţiuni prompte şi urgente, cel de-al treilea război mondial este în pragul casei europene.
„Poporul ucrainean moare în Ucraina. Ucraina a devenit un poligon pentru distrugerea poporului slav. Sunt mirat de faptul că politicienii, organizaţiile internaţionale, tac şi nu acţionează. De aceea, am decis să ne adresăm organizaţiilor internaţionale, în special ONU, pentru a opri acest război”, a spus Fiodor Ghelici, care se declară ucrainean de etnie.
Potrivit lui, în Ucraina actualmente au loc tâlhării, furturi, masacrul oamenilor paşnici. „Poporul meu este ucis. Am senzaţia şi convingerea că să dă o lovitură de distrugere a poporului slav, se ucide frate pe frate”, a mai spus liderul asociaţiei. Acesta a chemat poporul ucrainean din Republica Moldova, reprezentanţii societăţii civile, să se alăture acestui mesaj şi să ceară introducerea forţelor pacificatoare.
Membrul asociaţiei „Moldova Mea”, Alexandru Colotovchin, a spus că acest război duce la distrugerea poporului şi la divizarea lui. „Oamenii au dreptul la viaţă, au dreptul la pace. Acest război trebuie să fie oprit. Acum Ucraina nu poate să lupte singură cu inamicul său, iar unica soluţie este introducerea forţelor de menţinere a păcii în Ucraina”, a spus membrul asociaţiei.
Membrul partidului „Patrioţii Moldovei”, Maria Boldescu, a venit cu un mesaj către guvernare să privească în istorie şi să tragă lecţii pentru a nu permite ca trecutul să se întoarcă. „Situaţia din Ucraina ia amploare. Mesajul pentru guvernare este să se ia atitudine, să se ocrotească ţara, să respecte drepturile fundamentale ale omului şi să nu lăsăm greşelile trecutului să revină”, a spus tânăra.
Deja de un an Ucraina este în stare de război civil, separatiştii susţinuţi de insurgenţii ruşi luptă cu armata ucraineană.