Asociaţia Istoricilor: R. Moldova riscă să devină focar de instabilitate politică la hotarele UE şi NATO

Asociaţia Istoricilor din R.Moldova condamnă acţiunile autorităţilor comuniste „orientate spre deturnarea proceselor democratice, spre scindarea unităţii naţionale româneşti”. Într-o declaraţie remisă Agenţiei Info-Prim Neo se spune: „Atragem atenţia opiniei publice din R. Moldova şi de peste hotarele ei, organismelor europene şi internaţionale asupra stării dezastruoase a învăţământului istoric şi cercetării istorice în R. Moldova, precum şi a situaţiei deplorabile a democraţiei în ţara noastră”. „După venirea la putere a Partidului Comuniştilor (2001), valorile şi libertăţile democratice treptat au fost suprimate, revenindu-se la modelul totalitar de conducere şi administrare în toate domeniile de activitate ale statului şi societăţii, inclusiv în cel al cercetării şi educaţiei. Istoria, limba şi cultura naţională au devenit obiecte de discreditare, de denigrare, de speculaţii politice şi manipulări ale opiniei publice”, semnalează membrii asociaţiei. Istoricii se arată nemulţumiţi de desfiinţarea Institutului de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi introducerea în învăţământul preuniversitar a istoriei integrate. Potrivit lor, aceste decizii au paralizat cercetarea şi educaţia istorică. „Evenimentele de ultimă oră de la Chişinău au demonstrat că R. Moldova riscă să devină un focar de instabilitate politică la hotarele Uniunii Europene şi a Blocului Nord-Atlantic”, se mai spune în declaraţie. Asociaţia Istoricilor din R. Moldova anunţă că în actuala campanie electorală va susţine programele electorale ale forţelor de orientare naţională şi liberală şi a făcut apel către cetăţenii R. Moldova să sprijine poziţia dată. Declaraţia a fost aprobată prin vot unanim de către participanţii la Conferinţa festivă a Asociaţiei Istoricilor din R. Moldova, organizată cu prilejul împlinirii a 20 de ani de activitate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.