Asociaţia Istoricilor condamnă amestecul Rusiei în politica educaţională a Republicii Moldova

Asociaţia Istoricilor din Republica Moldova (AIRM) a reacţionat prompt la declaraţiile făcute în cadrul unei Mese rotunde, organizată duminică, 22 noiembrie, de Liga Tineretului Rus din Moldova, pentru a răspunde la întrebarea: Ce fel de istorie trebuie predată în Republica Moldova – istoria statului Republica Moldova sau istoria românilor? AIRM a fost prezentă la Masa rotundă cu statut de invitat, în persoana preşedintelui organizaţiei, Sergiu Musteaţă şi a altor doi reprezentanţi, Virgil Pâslariuc şi Igor Caşu. Potrivit acestora, dezbaterile de duminică au fost moderate de către Igor Tuleanţev, preşedinte al Uniunii Tineretuuli Rus şi vicepreşedinte al asociaţiilor ruseşti din R. Moldova, avându-i ca participanţi activi pe liderul Mişcării Ravnopravie, Valerii Climenсo, pe Maxim Mişcenko, deputat în Duma de Stat a Federaţiei Ruse, şi Alexei Liubţov, preşedintele organizaţiei Molodaya Gvardya, aripa tânără a partidului Edinnaya Rossia, precum şi un reprezentant al Ambasadei Federaţiei Ruse la Chişinău. Sergiu Musteaţă a atras atenţia asupra antrenării în dezbateri de ordin ştiinţific a unor persoane care nu reprezintă vreo comunitate academică, cea ce scoate în evidenţă caracterul politic al unei asemenea acţiuni. “Pe lângă abordarea de către oamenii Moscovei a unui subiect care depăşeşete limitele competenţelor acestora, a declarat preşedintele Asociaţiei Isotiricilor, dezbaterile organizate de Liga Tineretului Rus au abundat în dezinformare şi mistificare, au reactualizat tonalităţi dintr-o altă epocă şi mesaje anti-occidentale şi anti-româneşti.” Conferenţiarul universitar, Virgil Pâslariuc, a remarcat că, prin acţiunea respectivă, s-a oferit o probă de amestec evident al Fedreaţiei Ruse în treburile interne ale R. Moldova. „Ne pun în gardă declaraţiile lui Valerii Climenсo, a spus Pâslariuc, precum că ar fi necesară mobilizarea tineretului, a liceenilor în vederea atenţionării factorilor de decizie vis-a-vis de pericolul introducerii în şcoli a istoriei românilor.” Asociaţia Istoricilor condamnă implicarea reprezentanţilor Rusiei în politica educaţională a R. Moldova, domeniu care ţine exclusiv de dreptul suveran al unui stat independent. „Asemenea întruniri şi declaraţii, constată Asocaţia Istoricilor, au drep scop destabilizarea situaţiei politice în R. Moldova. Facem apel către organele abilitate şi către organizaţiile internaţionale să ia act de aceste tentative de imixiune în treburile interne ale R. Moldova.” Reprezentanţii Asociaţiei Istoricilor au declarat pentru Info-Prim Neo că sunt gata oricând să ia în dezbatere asemenea subiecte, inclusiv cu participarea oamenilor de ştiinţă din Rusia sau din alte state, dar numai cu condiţia ca aceste discuţii să poarte un caracter exclusiv ştiinţific şi să fie axate pe profesionalism.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.