Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare va acorda R. Moldova un credit de 10 mil. USD pentru reducerea sărăciei

Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare va acorda R. Moldova un credit în valoare de circa 10 mil. USD, destinat susţinerii reducerii sărăciei (SCERS). Proiectul legii urmează să fie ratificat de Parlament, iar creditul va fi disbursat în întregime odată cu intrarea în vigoare a Legii cu privire la ratificarea Acordului de finanţare între RM şi AID. În şedinţa de miercuri, Guvernul a aprobat proiectul de Lege cu privire la ratificarea Acordului de finanţare între RM şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare. AID oferă această finanţare în baza rezultatelor obţinute de Guvern la implementarea programului său de activitate, precum şi menţinerii unui cadru adecvat de politici macroeconiomice. Creditul pentru susţinerea reducerii sărăciei se oferă pentru a susţine Guvernul în implementarea SCERS în stimularea şi aprofundarea acţiunilor de reformă. Creditul propus are menirea să sporească capacităţile Guvernului în vederea accelerării creşterii economice şi ameliorării eficienţei programelor sociale şi administraţiei publice. Proiectul privind primul credit destinat susţinerii reducerii sărăciei în R. Moldova al AID a fost semnat la Chişinău la 22 decembrie 2006. Creditul a fost acordat în condiţii standard ale AID, cu o perioadă de scadenţă de 40 de ani, inclusiv perioada de graţie de 10 ani, rata dobânzii egală cu 0,75% şi comisionul de angajament de 0,5% anual.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.