Asociația „Dreptul la Dreptate”: Încă 25 de persoane sunt urmărite în dosare la comandă

Asociația pentru drepturile omului „Dreptul la Dreptate” a identificat încă 25 de persoane despre care spune că sunt urmărite în dosare penale intentate la comandă. Într-o conferință de presă la IPN, președintele Asociației, Pavel Grigorciuc, a spus că lista va fi transmisă procurorului general, Alexandr Stoianoglo.

Potrivit lui Pavel Grigorciuc, pe această listă – deși nu este vorba despre un dosar la comandă – este și cazul Nataliei Ursachi, mamă a cinci copii. Femeia a contractat un credit pentru o afacere, care a falimentat. Pentru că nu l-a putut întoarce, a ajuns în detenție. „Chiar dacă fostul președintele, Igor Dodon a promis că, după alegeri, o va elibera, ea continuă să fie în detenție, iar copiii ei sunt fără mamă”, a menționat președintele Asociației„Dreptul la Dreptate”.

Un alt caz menționat este al jurnalistului Ghenadie Brega, care are azil politic în Islanda. În Moldova, dosarul pe numele său rămâne deschis. Pe aceeași listă e și dosarul activistului Anatol Mătăsaru, „care continuă să fie urmărit penal pentru demascarea clanurilor mafiote ale procurorilor”, menționează Pavel Grigorciuc

Pavel Grigorciuc s-a adresat președintelui Maia Sandu, cu apelul să discute, la ședința Consiliului Suprem de Securitate, despre dosarele penale intentate la comandă, dar și despre pedepsirea, cel puțin cu pierderea locurilor de muncă, a reprezentanților justiției implicați în ilegalități.

În altă ordine de idei, Pavel Grigorciuc, a prezentat un raport de activitate al organizației pe care o reprezintă, pentru perioada octombrie 2019-decembrie 2020. Una din primele acțiuni a fost flashmobul din 20 octombrie 2019, „pentru a curma încercarea mai multor judecători corupți să desfășoare Adunarea Generală a Judecătorilor, pentru a acapara sistemul judiciar”. Pe 19 decembrie, a avut loc o conferință de presă, la care Asociația a prezentat o listă cu aproape 40 de dosare penale, cerându-i procurorului general, Alexandr Stoianoglo, să inițieze reexaminarea acestora. Pe 24 ianuarie, la o conferință de presă, Asociația a prezentat o listă cu circa 50 de persoane (polițiști, procurori membri SIS) care s-ar face vinovați de intentarea dosarelor la comandă. Iar în perioada stării de urgență, avocatul Eduard Rudenco a acordat consultări persoanelor care s-au ales cu amenzi ilegale pentru încălcarea regimului de carantină, a punctat  Pavel Grigorciuc.

Membrii organizației planifică să lanseze site-ul organizației, să viziteze toate ședințele de judecată pe cazuri comandate și să acționeze pentru închiderea tuturor dosarelor politice. De asemenea, planifică să lanseze o carte cu interviurile persoanelor care au fost urmărite penal ilegal. „Chiar dacă unii procurori încearcă să saboteze activitatea procurorului general, anume datorită eforturilor lui, în acest an au fost eliberați toți deținuții politici din lista noastră, au fost achitate mai multe persoane, inclusiv Iurie Bolboceanu (fost deputat, acuzat de spionaj, n.r.)”, a adăugat Pavel Grigorciuc.

Organizația pentru drepturile omului „Dreptul la Dreptate” întrunește persoane care au avut de suferit din cauza injustiției din Republica Moldova. Aceasta a fost înregistrată oficial pe 12 noiembrie 2019.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE