Asociaţia Consumatorilor de Energie: Protestele pensionarilor nu sunt justificate

Preşedintele Asociaţiei Consumatorilor de Energie din Moldova (ACEM), Nicolae Mogoreanu, a declarat intr-o conferinţă de presă marţi, 6 octombrie, că protestele pensionarilor nu sunt justificate economic, iar tarifele actuale la apa potabilă şi transportul public nu acoperă nicidecum costurile reale, transmite Info-Prim Neo. Organizaţia obştească susţine decizia CMC de majorare a tarifelor. Preşedintele acesteia spune că tariful pentru consumatorii casnici ar trebui să fie chiar mai mare. Agenţii economici plătesc 22,96 lei pentru un metru cub, ceea ce in principiu nu este normal, a menţionat Mogoreanu. Оn toate ţările sunt categorii de populaţie care nu pot face faţă tarifelor, justificate din punct de vedere economic. In cazul R. Moldova este vorba de toată ţara. Anume Guvernului ii revine sarcina să asigure nevoiaşii cu subvenţii, a declarat preşedintele asociaţiei. Potrivit datelor statistice, operate de ACEM, din anul 2000 pвnă în 2006 tarifele la apă potabilă şi transportul urban au fost aceleaşi, pe când salariile au crescut în medie de la 407 la 1697 lei. “Noi vrem să avem condiţii de calitate pe gratis, dar aşa ceva nu este posibil”, a declarat Nicolae Mogoreanu. El spune că structura costurilor unui kW/h, a unui metru de cub de apă, cat şi unei călătorii in transportul public este aceeaşi pentru Germania, Rusia sau Moldova. Costurile componentelor produselor, resurse energetice, substanţe chimice pentru tratarea apei, a benzinei sau motorinei, nu se deosebesc mult de la ţară la ţară şi nu au nicio legătură cu valoarea medie a salariului sau a pensiei. Asociaţia Consumatorilor de Energie din Moldova a fost creată in 2002. Din Asociaţie fac parte circa 20 de intreprinderi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.