AŞM şi autorităţile găgăuze vor încheia un acord de colaborare

Academia de Ştiinţe a Moldovei (AŞM) intenţionează să încheie un acord de colaborare cu autorităţile autonomiei găgăuze pentru a sprijini structurile de profil ale regiunii în domeniile ştiinţă şi educaţie. Intenţia a fost comunicată de către  preşedintele AŞM, Gheorghe Duca, în timpul vizitei sale de lucru la Comrat, pe 17 septembrie, transmite IPN cu referire la serviciul de presă al Comitetului Executiv al Găgăuziei.

Preşedintele AŞM s-a întâlnit cu başcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal, şi cu directorul Centrului Ştiinţific de Cercetare al autonomiei, Petru Paşalî. Interlocutorii au discutat despre perspectivele de cooperare în domeniul ştiinţei.

Mihail Formuzal a comunicat că recent a fost creată Arhiva Naţională a Găgăuziei, pe lângă Centrul Ştiinţific de Cercetare şi la etapa actuală se colectează activ materiale. Guvernatorul a mai spus că în viitorul apropiat conducerea Găgăuziei va formula o solicitare de includere a directorului Centrului Ştiinţific de Cercetare în componenţa Consiliului Superior pentru ştiinţă şi dezvoltare tehnologică al ASM.

Gheorghe Duca, la rândul său, a remarcat importanţa pentru autonomie a Centrului Ştiinţific de Cercetare, care, potrivit academicianului, ajută ştiinţa să lucreze în beneficiul activităţilor practice.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.