ASEM are un nou rector

Alexandru Stratan este noul rector al Academiei de Studii Economice. Pentru el au votat circa 70% dintre membrii comunităţii academice de la ASEM, a precizat pentru IPN Grigore Belostecinic, rectorul academiei, al cărui mandat expiră la 28 aprilie.

Rezultatele votării urmează să fie aprobate miercuri, 13 aprilie, de către Consiliul pentru Dezvoltarea Strategică Instituțională al academiei. După care, decizia urmează a fi confirmată de Ministerul Educației și Cercetării, în decurs de cel mult trei luni.

Alexandru Stratan este profesor universitar, membru-corespondent al Academiei de Științe din Moldova, directorul Institutului Național de Cercetări Economice.

La funcția de rector al ASEM a mai candidat și Larisa Dodu-Gucea, decanul Facultății Relații Economice Internaționale de la ASEM.  

Grigore Belostecinic, care este rector al ASEM de 20 de ani, de această dată nu și-a înaintat candidatura. „Am fost la conducerea academiei o perioadă lungă de timp. Mai târziu sau mai devreme, trebuie să spunem gata. Eu am decis să spun acum. Să vină alții mai tineri decât mine, care să facă lucrurile mai frumos și mai bine decât mine”, a declarat Grigore Belostecinic.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.