Compania Ascendis din România, care prestează servicii de training şi consultanţă în domeniul dezvoltării şi formării profesionale, îşi deschide prima filială în afara graniţelor, în capitala Republicii Moldova, transmite Info-Prim Neo. Constantin Dumitrescu, fondatorul Ascendis, a remarcat, la o conferinţă de presă la Chişinău, că lumea afacerilor din Republica Moldova este în continuă expansiune. „Din ce în ce mai multe companii sunt înfiinţate sau se află în curs de dezvoltare în această zonă, fie că sunt afaceri locale, ori filiale ale unor companii multinaţionale. Acest proces de tranziţie nu este uşor, iar nevoia de învăţare şi dezvoltare profesională ocupă un loc important pe lista de priorităţi a oricărui manager. În aceste condiţii, experienţa şi expertiza pe care Ascendis le aduce pieţei moldoveneşti pot conferi un plus de valoare clienţilor noştri”, a declarat fondatorul companiei. Radu Apostol, partener Ascendis, a comunicat că în ultimii 6 ani compania a derulat o serie de proiecte în municipiul Chişinău, împreună cu parteneri din România. „Chiar acum avem în derulare 3 astfel de proiecte. La fel ca pe piaţa românească, ne-am propus să creăm sau să adaptăm necesităţilor locale şi specificului autohton programele deja existente”, a spus Radu Apostol. Echipa Ascendis Moldova va fi formată atât din experţi de pe piaţa locală, cât şi din traineri de pe piaţa românească, toţi având cel puţin 10 ani de experienţă în afaceri. Compania are deja 3 traineri din Republica Moldova, iar până la sfârşitul anului se planifică majorarea echipei cu încă 3 membri. Pentru primul an de activitate în Moldova Ascendis ţinteşte o cifră de afaceri de 500 de mii de euro şi 20 de clienţi pe piaţa locală. Ascendis planifică o serie de cursuri pentru toţi doritorii să participe. Compania îşi lansează şi o pagină electronică, iar consultanţii vor începe o campanie de informare a potenţialilor clienţi. Compania Ascendis a fost înfiinţată în 1997, este recunoscută ca cea mai mare companie de training şi consultanţă în domeniul dezvoltării organizaţionale din România, cu o echipă de 40 de consultanţi şi facilitatori şi cu un portofoliu de peste 140 de clienţi constanţi. Cifra de afaceri a companiei este de 4 mln de euro.