Artur Michalski: Moldova se va integra în UE, când va exista convingerea că este un lucru posibil

„Republica Moldova se va integra în Uniunea Europeană când cetăţenii săi vor crede că totul este posibil. Probabil este cel mai important lucru. Din câte am putut observa în timpul şederii mele de un an şi jumătate în ţara dumneavoastră, de multe ori problema nu este că ceva nu poţi face, ci că nu credeţi în posibilitatea acesteia”, a spus într-un interviu pentru IPN, ambasadorul Poloniei în Republica Moldova, Artur Michalski.

Ambasadorul Poloniei a subliniat că dacă totul va reuşi, aceasta se va întâmpla, în primul rând, datorită determinării cetăţenilor moldoveni, a muncii depuse, pentru că tot ajutorul din Europa este doar ajutor, o anexă la eforturile cetăţenilor care sunt primare. „Importantă este determinarea voastră, visele voastre şi locul vostru, iar restul doar ajută. Altfel lucrurile nu pot funcţiona. Nu este posibil să obţii ajutor, iar apoi să stai şi să te gândeşti, dacă merită în general să faci ceva. Şi am un exemplu viu - anularea vizelor. Vă povesteam despre aceasta a câta oară, vă spuneam când se va întâmpla, şi chiar cu două săptămâni, cu o săptămână înainte de acest eveniment oamenii mă întrebau: „Este adevărat acest lucru? Aşa va fi?” Schimbările sunt posibile, deşi nu vor fi uşoare”, a subliniat diplomatul.

Artur Michalski a menţionat că există un fenomen foarte periculos, prezent în multe ţări din spaţiul ex-sovietic (deşi în Moldova acesta este exprimat într-o măsură mult mai mică, ceea ce o face diferită de alte state), oamenii sunt convinşi că Occidentul se bazează doar pe bani.

„Poţi auzi de la ei: „Totul va fi bine, doar să fie bani”. Eu în astfel de cazuri întreb: „Primari sunt banii, sau totuşi oamenii, care creează condiţiile necesare?”. Totul este invers! Să nu mă înţelegeţi greşit, nu vreau să spun să uitam de bani, că ei nu au nici o importanţă. Nu, ei sunt foarte importanţi. Dar mintea funcţionează altfel. În primul rând, trebuie să ştii ce vrei şi să munceşti din greu pentru aceasta, nu începi activitatea numai după ce primeşti banii”, a spus Artur Michalski.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.