Artistul Grigori Bosenko la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei

Grigori Bosenko, autorul numeroaselor afişe pentru expoziţii şi festivaluri, titluri de ziar şi panouri publicitare, îşi expune lucrările la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei. Ex-libris este o altă pasiune a artistului. Colecţia lui numără peste 500 de lucrări create pentru prieteni, cunoscuţi, iar mai târziu pentru concursuri şi expoziţii internaţionale, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat al Muzeului Naţional de Artă al Moldovei, Grigori Bosenko a realizat primele ex-libris-uri în anul 1971. În 1972 ele au fost incluse în cadrul expoziţiei republicane, apoi a Expoziţiei Unionale de la Lvov (Ucraina). Un recent succes în cadrul graficii de forme mici este participarea lui Grigori Bosenko la expoziţia internaţională „Femeia în ex-libris” la finele căreia au fost decernate trei premii „Grand prix” unul dintre care, pentru gravură pe metal, i-a revenit artistului Bosenko. Palmaresul lui Grigori Bosenko include 120 de expoziţii personale şi de grup. Operele lui suntîn colecţii publice şi particulare din Europa şi America. Născut în 1947 în or. Chilia, reg. Odesa, Ucraina, Grigori Bosenko se stabileşte împreună cu familia la Chişinău în 1954.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.