„Arrivederci” mai aduce un premiu regizorului Valeriu Jereghi şi Republicii Moldova

Filmul ,,Arrivederci”, în regia lui Valeriu Jereghi, a obţinut Premiul special al juriului în cadrul festivalului ,,Algidus Art Film Festival” din oraşul Roma, Italia. Acesta este deja al 12-a premiu internaţional pentru pelicula din Republica Moldova. Filmul participă simultan la două festivaluri internaţionale. ,,Sunt onorat de faptul ca în aceeaşi ţară – Italia, în acelaşi oraş – Roma, în aceeaşi zi – 23 iunie, a avut loc deschiderea oficială a ambelor festivaluri, ,,Algidus Art Film Festival” şi ,,Identita Film Festival”, cu filmul ,,Arrivederci”, a declarat de la Roma Valeriu Jereghi pentru Info-Prim Neo. Regizorul a transmis şi mesajul directorului artistic al festivalului ,,Algidus Art Film Festival”, regizorul, actorul şi criticul de teatru Gennaro Duccilli, care a spus că „Arrivederci” este un film de mare valoare, cu o metafora bine definită şi profundă. Potrivit lui Gennaro Duccilli, Valeriu Jereghi a ştiut să reprezinte drama celor care sunt lipsiţi de copilărie în tonuri aparente prozaice, dar rafinate şi sensibile, bogate de poezie şi speranţa. „Arrivederci” este un film care te face să atingi cu mâna realitatea de acolo şi imaginea care elimină distanţa şi diferenţa de limbă şi cultură. Filmul moldovenesc „Arrivederci” a reuşit să obţină premii la numeroase foruri internaţionale de film şi TV, inclusiv trei premii ale Concursului televizat Erasmus EuroMedia acordate de către Societatea Europeană pentru Educaţie şi Comunicare, Marele Premiu al Teleforumului Euroasiatic de la Moscova, trei premii la Festivalul Internaţional de filme de la Berdeansc, Ukraina. Lista distincţiilor a fost completată de Premiul Absolut pentru mediametraje al prestigiosului Festival de la Salerno, unul dintre cele mai vechi festivaluri de film din Italia, Premiul pentru cea mai bună regie a Festivalului Internaţional de Film de la Harkov, dedicat drepturilor omului „Stupeni 2009”, Marele Premiu al festivalului filmului patriotic ,,Kinotur” din or. Jitomir, dedicat celei de a 115-cea aniversări din ziua de naştere a regizorului Alexandr Dovjenko.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.