„Astăzi Armata Națională, mai mult ca oricând, are nevoie de implicarea fiecăruia dintre noi. Reforma în derulare poate fi realizată doar cu sprijinul veteranilor și al societății civile, al tuturor cetățenilor care își doresc să avem o armată profesionistă, dotată cu echipament moderne, care să îndeplinească misiunea internă și angajamentele externe”. Mesajul a fost transmis de către ministrul apărării, Pavel Voicu, militarilor și angajaților civili ai Armatei Naționale, la ceremonia prilejuită de cea de-a 28-a aniversare, transmite IPN.
Pavel Voicu a menționat că „datorăm astăzi respect celor dintâi ofițeri și subofițeri care au contribuit la formarea armatei tânărului stat Republica Moldova”. Potrivit ministrului, „anume acestor oameni de bună credință, adevărați patrioți, trebuie să le spunem mulțumim și să le apreciem sacrificiul și acțiunile care au constat enorm atunci, la începutul anilor 90”. „Avem obligația să ne gândim astăzi la militarii și angajații civili care în toți acești 28 de ani au contribuit împreună și separat la dezvoltarea și modernizarea Armatei Naționale, fără de care nu am fi putut avansa în îndeplinirea misiunilor stabilite”, a spus Pavel Voicu.
Prezent la ceremonie, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, comandat suprem al forțelor armate, a declarat că „armata reprezintă atributul indispensabil al independenței, suveranității și integrității teritoriale a țării”. „Întemeiată odată cu statul Republica Moldova, Armata Națională simbolizează vitejie și putere, patriotism și sacrificiu, onoare și adevăr, reprezentând totodată garanția păcii și securității naționale și regionale”. „Contribuind la asigurarea liniștii și păcii în diferite colțuri ale lumii, nu doar ajutați populația locală din aceste țări, dar puneți numele Republicii Moldova la loc de cinste printre statele care condamnă războiul, ura interetnică și discriminarea”, a spus șeful statului.
Victoria Roșa, consilieră a premierului Maia Sandu, a spus în numele premierului că, „deși nu întotdeauna s-a conștientizat importanța forțelor armate în procesul de dezvoltare și modernizare a țării, astăzi se înțelege că o armată modernă și un corp de militari și militare, bine pregătite reprezintă o latură importantă a bunăstării Republicii Moldova”. De asemenea, datorită ajutorul partenerilor de dezvoltarea în modernizarea Armatei Naționale, „Republica Moldova devine un contribuitor la securitatea internațională și nu doar un consumator de securitate într-o eră de amenințări convenționale și hibride”.
Secretarul general al Parlamentului, Adrian Albu, a dat citirii mesajul președintelui Parlamentului, Zinaida Greceanîi, menționând că „3 septembrie este ziua recunoștinței poporului Republicii Moldova pentru toți militarii care au servit și slujesc cu devotament și abnegație patria, apărând liniștea, pacea suveranitatea și neutralitatea țării”.
Armata Națională a fost creată la 3 septembrie 1991, în urma unui decret prezidențial semnat de către primul președinte, Mircea Snegur, la scurt timp după proclamarea independenței țării.