Armata Naţională detaşează un contingent în Germania

În dimineaţa de 31 de ianuarie, Armata Naţională va detaşa 120 de militari la exerciţiul desfăşurat la baza militară din Hohenfels. Militarii moldoveni vor participa, în comun cu subunităţile naţiunilor partenere, la operaţiuni de patrulare, escortare, deplasare, transportare şi sprijin, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Apărării. Preşedintele interimar, Marian Lupu, comandantul suprem al forţelor armate, a declarat la o ceremonie militară, organizată cu ocazia participării Armatei Naţionale la exerciţiul „Mission Rehearsal Exercise”, că arta militară nu se învaţă în cazarmă, ci în poligoanele de instruire. Exerciţiul „Mission Rehearsal Exercise” urmăreşte evaluarea nivelului de pregătire al subunităţilor pentru rotaţia trupelor în cadrul misiunilor internaţionale. „În conformitate cu planurile de dezvoltare ale Armatei Naţionale, subunităţile de menţinere a păcii urmează să fie certificate în acest an pentru îndeplinirea operaţiunilor la nivel internaţional”, a declarat ministrul apărării, Vitalie Marinuţa. Ambasadorul SUA în Republica Moldova, William Moser, prezent la ceremonie, a declarat că acest exerciţiu va ajuta Moldova să-şi întărească capacităţile şi să-şi dezvolte noi deprinderi pentru participarea în operaţiuni internaţionale. Armata Naţională participă în premieră la exerciţiul „Mission Rehearsal Exercise”. Cheltuielile asociate vor fi suportate de către Comandamentul SUA în Europa. Revenirea contingentului Armatei Naţionale în Moldova este planificată pentru de 26 februarie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.