Arestul preventiv pentru ex-premierul Filat a fost prelungit

Judecătoria Buiucani a satisfăcut, în seara de joi, 10 decembrie, cererea procurorilor de a prelungi cu 30 de zile mandatul de arest pe numele ex-premierului liberal-democrat Vlad Filat. Avocatul lui Filat, Igor Popa, consideră încheierea una neîntemeiată şi urmează ca aceasta să fie contestată la Curtea de Apel, transmite IPN.

Procurorul Adriana Beţişor a menţionat că prelungirea arestului a fost solicitată pe motiv că există riscul că învinuitul, dacă va fi cercetat în stare de libertatea, ar putea influenţa martorii audiaţi şi care mai urmează a fi audiaţi în acest dosar.

Până la începutul şedinţei, avocatul ex-premierului, a dat citire în faţa presei unui mesaj transmis de Vlad Filat, prin care acesta declară că dosarul este unul politic şi „diabolic de bine gândit”. Potrivit lui, până acum nu a văzut nicio probă concludentă care i-ar confirma vinovăţia, iar cifra de 250 de milioane cu care se operează în calitate de mită presupusă, este utilizată intenţionat pentru a impresiona opinia publică. „Au rămas să mă lichideze fizic, dar nici asta nu-i va salva”, a mai citat avocatul din mesajul lui Filat.

Fostul prim-ministru a fost reţinut în ziua de 15 octombrie şi este învinuit de corupere pasivă şi trafic de influenţă. Avocaţii au anunţat că, începând cu 30 noiembrie, Vlad Filat a intrat în greva foamei în semn de protest faţă de tratamentul inuman şi degradant la care este supus constant în cadrul Penitenciarului nr.13. Pe 7 decembrie, politicianul s-a plâns la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului pe acţiunile procuraturii şi a administraţiei penitenciarului, care potrivit lui, sunt abuzive şi arbitrare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.