Patru figuranți din dosarul penal denumit generic „Achiziționarea blanchetelor pentru pașapoarte” au obținut mandate de arest preventiv pe un termen de 30 de zile. În continuare procurorii urmează să întreprindă acțiuni suplimentare pentru anunțarea în căutare a persoanelor enunțate și asigurarea prezentării acestora la organul de urmărire penală, transmite IPN.
Procuratura Anticorupție precizează că urmărirea penală pe acest caz a fost pornită în octombrie 2021 pe faptul abuzului de serviciu săvârșit din interes material de către factorii de decizie din cadrul Agenției Servicii Publice. Ulterior, în aprilie 2022, a mai fost pornită o cauză penală pe faptul abuzului de serviciu săvârșit în interesul unui grup criminal organizat. Aceste cauze penale au fost conexate într-o procedură unică.
Persoanelor citate anterior pentru a fi recunoscute și audiate în calitate de învinuiți nu s-au prezentat. Ca urmare, procurorii anticorupție au înaintat demersuri în instanța de judecată, unde au solicitat aplicarea măsurii preventive sub formă de arest în contumacie, pe un termen de 30 zile, în privința unei persoane publice din cadrul ASP, precum și în privința a trei reprezentanți ai mediului de afaceri. Ultimii au fost beneficiarii efectivi ai plăților achitate nejustificat urmare a încheierii abuzive a unor acte juridice de către Agenția Servicii Publice, entitate succesoare a întreprinderii de stat. „CRIS Registru”.
Astfel, în urma examinării demersurilor înaintate, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana au emis mandate de arestare preventivă în privința celor patru persoane pe un termen de 30 de zile.
În luna mai, oamenii legii au efectuat 60 de percheziții la domiciliile, birourile de serviciu, automobilele foștilor și actualilor angajați ai Agenției Servicii Publice, cât și la persoane fizice și sediilor unor companii vizate în cadrul cauzei penale privind achiziționarea blanchetelor pentru pașapoarte. Persoane publice de la ASP sunt bănuite că în perioada 2013-2021 au executat indicațiile altor persoane care făceau parte din cadrul unui grup criminal organizat creat și condus de o persoană notorie în acel moment în societate. Mai exact, au pus la cale și au creat o schemă de achiziționare frauduloasă a sistemului automatizat de producere și personalizare a documentelor, precum și de achiziționare a blanchetelor cu tehnologii pentru actele de identitate din sistemul național de pașapoarte, permise de conducere și certificate.
Suspecții au abuzat de atribuțiile lor funcționale, au încheiat contracte de prestări servicii și ulterior contracte și acorduri adiționale frauduloase, contrar legii. Acești nu au desfășurat procedura de achiziții, scopul fiind să favorizeze un agent economic concret, dar și pentru a beneficia de unele plăți introduse abuziv spre achitare după încheierea contractului inițial. Acest fapt inevitabil a dus la majorarea prețului pentru actele eliberate de instituția respectivă, bani care erau suportați de cetățeni. Totodată, aceștia sunt bănuiți că ulterior au majorat nejustificat cantitatea și suma contractului pentru achiziționarea blanchetelor cu tehnologii de personalizare pentru actele de identitate din sistemul național de pașapoarte, permise de conducere și certificate de înmatriculare. Prejudiciul adus statului depășește 500 de milioane de lei, banii ajungând la grupul criminal organizat. Procurorii califică daunele ca fiind în proporții deosebit de mari.