Arendatorii de spaţii din municipiul Chişinău datorează bugetului local peste 6 milioane de lei

Municipiul Chişinău are în continuare mulţi datornici la achitarea plăţii de arendă. Potrivit datelor de la 1 iulie curent, datoriile tuturor agenţii economici care deţin contrate de locaţiune cu Primăria se cifrează la cca 6,3 mil. lei. Cea mai mare parte, circa 60%, revine agenţilor economici din sectorul Buiucani, cca 20,6% - din sectorul Râşcani, 13,6% - de la Botanica, 5% - în sectorul Centru şi 0,8 % - la Ciocana. Cei mai mari datornici faţă de bugetul local sunt, potrivit şefului Direcţiei Generale Economie, Finanţe şi Relaţii Patrimoniale, Aurelia Porumbescu, Universitatea Real Umanistă cu 1,5 mil. lei; SRL „Alis Iric” – cu 1,2 mil. lei, Liceul teoretic naţional – 875 mii lei, Liceul de ştiinţe şi tehnologii moderne – 609,6 mii lei etc. Au fost iniţiate proceduri pentru încasarea forţată într-un şir de cazuri, cu un volum total de restanţe de 5,5 mil. lei. Potrivit sursei citate, acumularea datoriilor este favorizată de o clauză existentă în legislaţie, potrivit căreia în acest caz Consiliul municipal Chişinău nu poate rezilia contractele cu agenţii datorinici. La moment, în baza de date a DGEFRP se află 802 contracte de locaţiune pentru o suprafaţă de 355 mii metri pătraţi, cu o sumă anuală de arendă de 12,6 mil. lei. Cele mai multe contracte de arendă a încăperilor din patrimoniul municipal, având şi cea mai mare suprafaţă arendată, sunt încheiate în sectorul Botanica. Registrul patrimoniului municipal totaliza, la 1 ianuarie 2006, o suprafaţă totală a imobilelor de cca 1,7 mil. metri pătraţi, la un cost rezidual de cca 1,1 mlrd lei. Direcţia Educaţie, Tineret şi Sport şi instituţiile de învăţământ din Chişinău deţin cea mai mare cotă a patrimoniului municipal - cca 1,03 mil. metri pătraţi, urmată de Direcţia Sănătate şi instituţiile din domeniul ocrotirii sănătăţii – cca 244 mii metri pătraţi. Conform aceluiaşi registru, suprafaţa totală a imobilelor instituţiilor de stat constituie 1,25 mil. metri pătraţi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.